Politic

SUA acuză Rusia că vrea destabilizarea Republicii Moldova

SUA acuză Rusia că vrea destabilizarea Republicii Moldova

Statele Unite acuză Rusia că urmăreşte destabilizarea situaţiei din Republica Moldova pentru a răsturna guvernarea pro-europeană de la Chişinău. Casa Albă a anunţat că Statele Unite cooperează cu autorităţile Republicii Moldova pentru a dejuca planurile Rusiei.

Coordonatorul pentru comunicare strategică al Consiliului Național de Securitate, John Kirby, a declarat că Moscova vrea să-şi atingă scopul folosind serviciile sale secrete care ar sta în spatele protestelor de la Chişinău. Kirby a transmis avertismentul în ajunul unor noi manifestaţii de stradă anunţate pentru duminică la Chişinău de Partidul Șor și "Mișcarea pentru Popor".

DECLARAŢIA LUI JOHN KIRBY, purtător de cuvânt la Casa Albă: „Nu vedem acum o amenințare militară directă și imediată a Rusiei la adresa Moldovei, dar pe măsură ce Moldova continuă să se integreze în Europa, credem că Rusia încearcă să slăbească guvernul de la Chişinău, probabil pentru a avea la Chișinău o administraţie mai prietenoasă Rusiei. Mai exact, elemente rusesti, care au legături cu serviciile ruse de informații, încearcă să pună în scenă proteste în Moldova, pentru a alimenta și orchestra o insurecție împotriva guvernului moldovean.
Oficialul american a subliniat că Statele Unite cooperează cu autorităţile de la Chişinău privind măsurile de răspuns la tentativele Rusiei de a destabiliza Republica Moldova.”

Potrivit lui John Kirby, Statele Unite vor continua să scoată la iveală "identitatea și activitățile actorilor ruși" care amenință securitatea Republicii Moldova. Washingtonul a anunţat că va continua să finanţeze guvernul de la Chişinău pentru a face faţă consecinţelor războiului. Oficialul de la Casa Albă a anunţat un nou sprijin financiar american în valoare de 300 de milioane de dolari pentru asigurarea securităţii energetice a Republicii Moldova.

author-img_1

Constantin Uzdris

Reporter