Pentru că deja călătoriile în spațiu au devenit o plăcere la îndemâna bogaților, specialiștii mai au o grijă - să le facă și niște costume frumoase. Altfel stau lucrurile când e vorba de misiuni serioase în spațiu, unde toate detaliile sunt importante - foarme, dar și culori, ce au toate o logică. Să aflăm niște infromații pentru cei curioși să le știe.
În cazul costumelor pentru cosmonauți, fiecare detaliu este bine gândit, pentru a mări șansele de supraviețuire și eficiența misiunilor spațiale. Inclusiv se acordă atenție culorii, și nu e vorba de o alegere stilistică, ci una dictată de știință.
Când astronauții părăsesc nava, pentru anumite acțiuni, sunt expuși direct la radiațiile solare. De aceea, costumele pe care le poartă în afara vehiculului sunt albe, pentru că această culoare reduce pericolul supraîncălzirii și deteriorării echipamentelor.
În schimb, la revenirea pe Pământ, astronauții poartă costume portocalii, care sunt mai vizibile. În cazul unui scenariu în care capsula spațială ar ateriza de urgență într-o zonă greu accesibilă sau în mare, culoarea portocalie ar ajuta echipele de salvare să găsească rapid persoanele pe care le caută.
NASA dezvoltă în prezent costume noi, adaptate pentru gravitația diferită a altor corpuri cerești și pentru sarcini de durată mai mare în afara aparatului spațial. Aceste echipamente vor trebui să fie mai ușoare, să permită mișcări lejere și să ofere protecție împotriva abraziunii și prafului de pe alte planete din sistemul solar. În plus, vor include senzori integrați și sisteme de comunicare mai performante, adaptate mediilor izolate în care vor ajunge viitorii exploratori.