IaMania

Lumea bună a îmbrăcat straie tradiţionale şi şi-a dat întâlnire la "IA MANIA"

Lumea bună a îmbrăcat straie tradiţionale şi şi-a dat întâlnire la "IA MANIA"

După doi ani de pauză, cel mai frumos festival al tradițiilor neamului românesc a revenit la Holercani. Lumea bună a îmbrăcat straie tradiţionale şi şi-a dat întâlnire la "IA MANIA". Participanţii la festival s-au bucurat de tradiţii şi folclor, bucate bune şi muzică de calitate. Cea de-a opta ediție a manifestării, organizate de Klumea, s-a intitulat "ȚARĂ MICĂ, INIMĂ MARE", deoarece ospitalitatea și generozitatea basarabenilor au uimit o lume întreagă. TVR MOLDOVA este partener media general al evenimentului.

Peste 300 de gospodari din satele raionului Dubăsari au defilat în straie tradiționale, la Parada Portului Popular.

Participanţii la festival au putut învăţa cum să învârtească roata olarului, să cioplească în lemn sau să țeasă. Artizani și meșteri populari din Republica Moldova, România și Ucraina au adus un sortiment bogat de ii autentice, cusute manual.

Oamenii vrednici din satele raionului Dubăsari au vrut să arate a cui Casă Mare este mai primitoare. Gospodinele au concurat cu sarmale, plăcinte, deserturi și păine facută in casă, iar gospodarii cu tăriile din beciuri.

NICOLAE MOCANU, director, Filiala Societăţii Române de Televiziune, TVR MOLDOVA: „Televiziunea Română  a susţinut întotdeauna cultura şi tradiţia românească. Pentru noi este o onoare să fim aici prezenţi, pe malul Nistrului într-o zonă atât de frumoasă, cu o echipă frumoasă, tânără promovând aceste valori.”

NATALIA CHICU, jurnalist TVR MOLDOVA: „IA MANIA  este o sărbătoare întradevăr pentru întreaga familie, am luat-o şi pe cea mică cu mine.”

LILIA ŢURCANU, jurnalist TVR MOLDOVA: „Port şi eu o ie foarte deosebită, dimineaţă când am imbrăcat-o mi-a dat o stare specială.”

DANIELA FOCŞA, jurnalist TVR MOLDOVA: „Ştiu că oriunde nu m-aş duce dacă port o ie mă asociez cu neamul meu românesc şi ştiu care îmi sunt rădăcinile.”

Festivalul "IA Mania" continuă şi la această oră. Evenimentul se va încheia pe muzica celor de la Zdob și Zdub şi frații Advahov, care au făcut furori la ediţia de anul acesta a Eurovisionului.

author-img_1

Constantin Uzdris

Reporter