Discursul de ură ia amploare în Republica Moldova, în special în context electoral. Potrivit raportului prezentat de Asociația Promo-LEX, în comparație cu alegerile parlamentare din 2021, numărul cazurilor monitorizate aproape s-a dublat. Femeile sunt principalele ținte, iar misoginismul, discriminarea pe criterii de vârstă, etnie, orientare sexuală și imigrare devin teme tot mai frecvente, amplificate alarmant pe rețelele sociale.
VADIM VIERU, expert, Promo-Lex: În comparaţie cu alegerile parlamentare din 2021, pentru că în contextul R. Moldova, totul se face prin comparaţie, numărul cazurilor de discurs de ură a crescut de 1,7 ori. Practic, am avut o medie de opt cazuri noi pe zi şi asta sunt doare cazurile care au putut fi monitorizate şi identificate. Iar ura a devenit o campanie uzuală, la ordinea zilei. Cine sunt victimele? În primul rând, femeile. E o tendinţă îngrijorătoare. Pentru prima dată un partid politic a făcut campanie cu mesaje care reduc femeile strict la rolul de reproducere.
Potrivit experților, amplificarea discursului de ură este strâns legată de rețele sociale, unde regulile Codului audiovizualului nu se aplică.
IRINA COROBCENCO, expert, Promo-LEX: Numărul cazurilor a crescut pentru că inclusiv pe TikTok au fost identificate mai multe cazuri de discurs de urmă, decât am identificat în anii precedenţi. Apar surse noi, active, care generează mai mult discurs de ură. Anul acesta am identificat o sursă care, nu exagerez, cred că în fiecare zi genera cel puţin două cazuri de discurs de ură, pe pagina de Facebook cu peste cinci mii de urmăritori.
Deși cazurile de discurs de ură sunt în creștere, poliția susține că sesizările sunt extrem de rare. Mulți nu știu ce înseamnă discurs de ură și nici unde se pot adresa atunci când devin victime sau martori ai unor astfel de fapte.
GALINA PLEŞCA, Inspectoratul General al Poliţiei: Din necunoștință unde ar putea să se adreseze la poliţie. În cazul ăsta, ar trebuie să depunem cererile, plângerile fie la cel mai apropiat Inspectorat de Poliţie, din raza teritorială. Fie printr-o plângere scrisă trimisă pe adresa oficială a Inspectoratului General de Poliţie.
Discursul de ură înseamnă orice mesaj, declarație sau acțiune publică prin care o persoană sau un grup este atacat, umilit sau instigat la discriminare din cauza identității sale: fie că vorbim despre gen, vârstă, etnie, orientare sexuală, religie sau alte caracteristici. Dincolo de cuvinte, acest tip de discurs alimentează prejudecăți, divizează societatea și poate duce la excludere sau chiar la violență.