REPORTER: Doamnă Eugenia Marin, de Ziua Națională a României ne-am propus să ne reamintim de Doina și Ion Aldea Teodorovici care au fost români cu inima și sufletul...?

 

EUGENIA MARIN Români au fost. Și sunt, români. Ne ducem la monumentul Doina și Ion Aldea Teodorovici, ne ducem la Cimitir, oamenii vorbesc despre ei ca despre cei care sunt alături și mă simt, foarte bine, pentru că oamenii într-adevăr le simt prezența, le simt prezența prin ceea ce au lăsat ei. Cântecele lor, felul lor de a vorbi, de a gândi, de a iubi, totul transmiteau și prin cântec, și prin ținuta lor și prin felul lor de a fi. Am avut un singur copil, pe urmă l-am avut pe Ion băiatul mamei, că așa îi spuneam, au trăit foarte puțin, dar au lăsat ceva și asta mă face fericită. 

 

REPORTER: Spuneam că erau romani cu sufletul și inima, în acele vremuri dificile când limba română nu era acceptată în Basarabia și nici granița către România nu era deschisă. Ei sunt un exemplu extraordinar de iubire pentru ceea ce ține de unitate și ceea ce ține de spiritualitate și ceea ce este românesc. Vă rugăm să ne spuneți cum a fost transmisă limba română Doinei, cum a învățat-o și cum s-a manifestat în viața de zi cu zi?

 

EUGENIA MARIN  În primul rând Doina, Ion, Grigore Vieru, Ștefan Petrache și încă alți artiști au fost primii care au pășit pe pământul României. Au dat un spectacol la Iași și ei au fost ca solii noștri. Pe urmă Doina și Ion au fost la Mamaia la un festival. Nu știu din ce cauză ei trebuiau să aibă recital au fost scoși din program, dar Mirabela Dauer, îi mulțumesc foarte mult, mă închin până la pământ că e o doamnă, într-adevăr doamnă că nu la toți poți să le spui doamnă. Și când s-au dus acolo Mirabela Dauer și-a dat din recitalul ei timp și au evoluat Doina și Ion. Și acolo pe scenă Doina a spus: Vin de la Marea Adunare Națională simt suflul Unirii și l-au simțit după cum știți, cum s-a terminat. Mă întrebați cum Doina a cunoscut, cum Doina a studiat, cum a simțit limba română? Bărbatul meu e de pe Prut, de la Câșlița Prut, drept pe malul Prutului. O limbă perfectă. Eu și familia mea suntem din satul Baurci Moldoveni, raionul Cahul-7 km până la Prut. Mama noaptea îi citea Doinei povești. Îl recita pe Coșbuc, știa absolut Ion Creangă , știa poezii din Eminescu, dar Doina era foarte secretoasă și știa că nu o să spună nimănui ce face mama cu ea. Îi cânta, când Ion a venit la noi în casă și ne-a auzit atâtea romanțe, spunea de unde le știți? Asta mama ne-a învățat. 

 

REPORTER: Doamnă Eugenia MARIN am vrea să o cunoaștem și să știm mai multe despre Doina. Cum era ca fiică, ca mamă, ca soție prin ce se deosebea de ceilalți? 

 

 EUGENIA MARIN Eu nu știu prin ce se deosebea ea de ceilalți. Ca fiică pot să vă spun. Toți vorbeau perioada de trecere, perioada de trecere, eu nu am simțit perioada de trecere nici la dânsa, nici la Cristi. Ei au fost așa cum sunt ei și astăzi...și astăzi. Era foarte atentă, foarte , foarte înțelegătoare. Să vă spun așa un caz: era mică avea vreo trei, patru anișori dacă avea, eu eram bolnavă m-am dus la medic și trebuia să-mi facă o injecție. Sora medicală a ieșit pe o clipă și iese și ea după dânsa și-i spune: nu-i faceți mămică-i injecție că tare o doare, faceți-mi mie. Aceia o intrat cu lacrimi, Doamne Maica Domnului eu nu am mai auzit așa un lucru. Sau dacă ne duceam la medic ea spunea nu, eu singură am să intru. Mică nu era elevă. Și pe urmă doctorița îmi povestea și întotdeauna plângea, spunea: Ce fel de copil e aista, O să-i fie greu în viața. Îmi spune : Eu vă spun ce mă doare și mă doare tare, dar nu-i spuneți mămicăi că tare retrăiește. Așa a fost ea. Însemna cu pixul, cu roșu 25 mai. Eu la 25 mai ieșeam în concediu, și soțul și eu, puteam s-o ducem la mama la Baurci Moldoveni, acolo unde erau surorile mele, frații mei. Și mă întreba : mămica tu rochia asta ai s-o îmbraci? Nu! Dar costumul ăsta ai să-l îmbraci, nu, dar pantofii ăștia, nu. Eu aveam în vedere că atunci, pe moment. Ea avea un sac, în care le lua toate și le punea în sacul cela, și lucrurile ei și cand se ducea acasă cu sora mea, ei știau toate familiile sărace. Era de o Bunătate rară! Să dai nu ceea ce nu-ți place, dar să dai ceea ce-ți place mai mult, atunci e Bunătate. Și Bunătate atunci când o faci din suflet și nu aștepți ca să-ți deie cineva înapoi. Nu dăruiți , nu dați ceea ce nu vă place vouă. Că iaca mă duc la ziua onomastică că asta nu-mi place îi dau. Nu, nu. Noi niciodată, nici eu, nici sotul, nici Doina, ceea ce ni s-a daruit la zilele noastre de naștere, la o sărbătoare, noi niciodată nu am dat înapoi. Până astazi le păstrez, Doina vine le înșiră pe pat toate și eu încep să-i spun că asta-i așa, asta-i așa.

 

REPORTER: Nepoțica? 

 

 EUGENIA MARIN: „Ea-i Doinița nu e Doina”. Așa spune ea. Cristi a spus într-un interviu că ea spune: „Știți, bunica Doina și bunelul Ion s-au dus la stele. Tătică dar așa că o să ne mai întâlnim cu dânșii?” Cristi spune: „Da, o să ne întâlnim.” 

 

REPORTER:  Doamnă Marin, ce a însemnat România pentru Ion și Doina Aldea Teodorovici? 

EUGENIA MARIN: Pentru noi, pentru Doina, pentru Ion, România asta înseamna eu. Totul. 

 

 REPORTER: Știm că Ion și Doina Aldea Teodorovici împreună cu Grigore Vieru cu Adrian Păunescu au fost și au cântat și în Transnistria. Cât de des se întâlneau în acest format?

 

EUGENIA MARIN: Eu vreau să vă spun, chiar zilele acestea am vorbit cu niște cunoscuți despre Transnistria că mi-au spus că e din Transnistria și mi-am adus aminte de Doina și Ion. Au venit Doina și Ion acasă și văd că ceva au, umblă unul la altul nu știe și deodată îi aud în coridor. Ionele hai să-i spunem mămicăi decât să audă de la cineva mai bine de la noi. Că dacă o să audă cine știe cum o să-i transmită. Eu – i-a hai spuneți-mi repede ce s-a întâmplat? Mămică am fost pe front eu și cu Ion și am cântat acolo. Dar eu așa m-am speriat. Și-i spun: Doiniță dragul mamei, cum ați putut să vă duceți acolo, puteau să va ucidă. La care ea foarte serios, spune: Mamică, dar acei care luptă în tranșeie unde nu au nici albie, n-au mâncare îs în ploaie, îs în vânt, îs în glod ei n-au mămică și tătică. Cum crezi tu, pe ei nu-i doare sufletul ca pe tine după copii lor? I-am spus Doinița iartă-mă te rog. Chiar așa i-am spus, Iartă-mă te rog. A doua oară l-au luat pe Grigore Vieru , a treia oară l-au invitat pe Păunescu. Grigore Vieru spune n-o să meargă Păunescu. Doina spune o să meargă. I-a telefonat și spune Domnule Păunescu uite așa:  Da , da Doina și l-a luat și pe Andrei și s-au dus. 

S-au ridicat deasupra tranșeelor să țină scut ca să nu-i împuște pe ăștia și acei de acolo auzind cântecele tot s-au ridicat pe tranșee și ascultau. N-a fost o împușcătură.. Vreau să vă spun ce face muzica. Muzica n-are hotare. 

 

NATA: Doamna  Marin, le era frică de ceva Doinei și lui Ion? Erau puternici, erau rezistenți dar aveau o frică oarecare? 

 

EUGENIA MARIN Să vă spun un lucru. După ce au fost atâtea ori în Transnistria, eu am nimerit în spital aici la Urgență și era plină Urgența cu răniți din Transnistria. Sigur că retrăiam mă durea sufletul, pentru că știam că ei o să se mai ducă dacă o să poată și eu mă mai împărtășeam cu Doina, ca noi eram prietene, nu numai mama și fiica, orișice discutam și cu Ion la fel. Și ea odata vine și spune mămica eu te rog un lucru, să nu retrăiești: În toate secolele au fost jerte și dacă Dumnezeu ne alege pe noi să fim jertfă, înseamnă că așa trebuie să fie, dar te rog tare să nu plângi. Câtă putere îmi trebuia mie ca eu să nu plâng și ce nopți aveam eu după aceea. Da ea avea ideea fixă că ei numaidecat vor fi jertfe, pentru că aveau tare multe amenințări și sigur că asta îi punea pe gânduri. 

 

NATA: Goaznicul accident a fost într-adevăr un atentat? 

 

EUGENIA MARIN: Nu știm nimeni nimic. Am avut de la un avocat la pensie și nu găsesc caseta ceea, o înregistrare în care ne spune: eu nu cred că asta a fost Întâmplator. Am făcut cunoștință și legătura cu cei de la mașina marca aceasta care a fost accident. Ne-am dus acolo cu o mașină, cu cei mai buni cascadori, am vrut să facem ceea ce s-a întîmplat și noi nu am putut. La noi în Chișinău nu s-a făcut nimic. Și eu se vede că undeva am spus că vreau să reînnoiesc procedura de ... și am primit noaptea un telefon. Am spus-o, la care îmi spune: Încetați. Nu uitați că-l aveți pe Cristi, adică ei o să înceapă cu Cristi dacă ceva. Și ce credeți că am făcut?  sigur că am încetat. Ce era, pe dânșii nu-i mai întorci, dar să-l pierd pe Cristi era prea peste puterile omenești. Dumnezeu o să facă dreptate. Businessmanul care era la volan, dar el nu trebuia să fie la volan, că avea șofer, dar el să demonstreze cum poate să mâne doar era beat, așa ne-au spus de acolo oamenii din București că era beat. 

 

 

NATA În seara aceea, erau la Adrian Păunescu acasă? 

SNC Ion era cu businessmanul, cu șoferul, era la Păunescu. Doina era în apartamnetul care îl închiriau. Doina cu lacrimi s-a suit în mașină. Ea n-a vrut să pornească, pentru că trebuia să fie la nuntă la Laura Stoica ei erau în bune relații și trebuia să se ducă la ea la nuntă. Dar businessmanul nu, Ioane dacă ar fi soția mea, eu i-aș arăta și Ion sigur că s-a agitat. Doina spune: bine, atunci hai să ne pornim. Că mă gândeam Macar unul ramâne. Că i-am spus Doamne lasă-mi măcar unul nu-l aleg care, dar lasă măcar unul pentru copilul ăsta.. La judecată a venit un evreu din Israel care făcea studiile, masteratul la Iași cu prietena lui. Când a văzut accidentul s-a oprit, pentru că făcea masteratul la Medicină. Și a povestit că Doina avea pulsul bun.  Da, era fără cunoștință, dar pulsul bun. Am vrut să-i dau primul ajutor și mi-a spus dacă nu vreți să fiți expulzați plecați mai repede de aici. Judecata a fost o farsă, o farsă.

 

REPORTER: Ce simțiți când melodiile lui Ion și Doina Aldea Teodorovici răsună de Ziua Independenței Republicii Moldova, de Ziua Limbii Române, de Ziua Națională a României?

 

EUGENIA MARIN: Să vă spun că-s tristă ar fi puțin, pentru că muzica lui Ion merită să fie transmisă des. Da ea numai de sărbători. Bine că este Cristi care și-a lăsat deoparte că el cu totul altă muzică face. Dar el s-a lasat deoparte crezul lui , marea dragoste pentru muzica care o face și duce mai departe muzica lui taică-su și face diferite spectacole și se mai duce la întâlniri. Asta dar așa numai de sărbători e foarte puțin, nu credeți? 

 

NATA: Ce ar trebui să facă autoritățile pentru a menține vie memoria Doinei și Ion Aldea Teodorovici? 

 

SNC Mai des să răsune la posturile de radio și televiziune, jurnaliștii în gazete găsesc și-și mai aduc aminte din când în când, nu numai la 15 noiembrie și 7 aprilie și 30 octombrie să-și mai aducă aminte de ei, pentru că, nu de aceea că au fost copiii mei, acuma vorbesc nu ca de copiii mei, dar vorbesc ca de oameni ai acestui pământ, care într-adevăr au avut un vis mare, au vrut să facă ceva. 

 

 

NATA Doamnă Eugenia Marin din numele echipei Tele Matinal și a postului de Televiziune TVR Moldova eu vreau sa vă mulțumesc din suflet pentru că ati fost o gazda atat de primitoare pentru ne-ați primit, ați fost deschisă pentru că ați venit cu amintiri și cu lucruri atât de minunate și dragi nouă celor care nu i-am cunoscut care poate nu am reușit să îi cunoaștem. Memoria lui Doina și a lui Ion Aldea Teodorovici va rămâne veșnic vie pentru noi și generațiile care vin. 

 

EUGENIA MARIN: Eu cred că ei sunt o lecție și pentru cei în vârsta și pentru cei tineri. Cum trebuie să-și iubească neamul și Patria. Vreau să spun că postul dvs de Televiziune întotdeauna a fost alături de noi, asta e cert și întotdeauna au răspuns foarte promt și binevoitor la toate rugămințile noastre. De aceea eu vă doresc multă mulăa sănătate succese mari și întelegere! 

 

NATA Ce mesaj aveți de Ziua României pentru toți românii de pretutindeni?

 

EUGENIA MARIN: Eu vă doresc la toți multă, multă sănătate, multă încredere în ziua de mâine, mult simț și multă dragoste pentru aproapele vostru. 

 

Reporter: Natalia Catan

Imagini: Dorin Spătaru, Roman Bahnă