Un conațional de 60 de ani a fost reținut în punctul de trecere a frontierei Sculeni, după ce a refuzat să declare că ar transporta o valiză cu suma de 550.000 de euro.
Potrivit Serviciului Vamal și PCCOCS, totul s-a întâmplat ieri dimineața. Bărbatul aflându-se la volanul unui automobil de lux a comunicat în vamă că nu ar avea nimic de declarat. Totuși, funcționarii vamali au dispus verificarea mașinii, iar în portbagaj a fost depistată valiza cu cei peste o jumătate de milion de euro.
Atât banii, cât și automobilul, au fost ridicați pentru continuarea cercetărilor, iar bănuitul care are și cetățenie română a fost reținut pentru 72 de ore. Urmează ca procurorii PCCOCS să determine necesitatea solicitării arestului preventiv în privința acestuia, pentru asigurarea obiectivității investigațiilor.
Investigațiile penale continuă, timp în care bărbatul beneficiază de prezumția nevinovăției.