Reuniunea Teatrelor Naţionale Româneşti revine la Chişinău, cu artişti de pe ambele maluri ale Prutului. Aflat la a zecea ediţie, evenimentul reuneşte cele mai bune producţii teatrale, sub genericul „Scena unei lumi libere”. Vor participa teatrele naționale din București, Iași, Craiova, Sibiu, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, precum și teatrele „Matei Vișniec” din Suceava, Teatrul de Stat Constanța, alături de teatre din Republica Moldova.
Ediţia aniversară, aflată sub înaltul patronaj al președinţilor Republicii Moldova și României, va include 45 de evenimente, de la spectacole de teatru și audiții radiofonice, la lansări de carte, conferințe și expoziții.
PETRU HADÂRCĂ, director, Teatrul Naţional "Mihai Eminescu": Vom avea şi o audiţie, cu spectacole, cu vocea lui Ion Caramitru, îndeosebi în spectacolele pe care le-am realizat în co-producţie cu actorii Teatrului Naţional din Chişinău şi cu actorii de la Teatrul Naţional din Bucureşti.
SERGIU PRODAN, ministrul Culturii al Republicii Moldova: Teatrul Naţional Mihai Eminescu, în cadrul acestei reuniuni... Va merge cu spectacolul din cadrul reuniunii şi la Cahul şi la Bălţi pentru că această acţiune se înscrie în politica Ministerului Culturii, care promovează accesul la cultură, iar accesul la cultură înseamnă acces la produse culturale de calitate, oriunde te-ai afla.
ANDRAS DEMETER, ministrul Culturii din România: Astăzi, poate mai mult ca oricând, este nevoie să arătăm încă o dată că teatrul, prin puterea sa de a aduna, de a strânge comunităţi în jurul unor idei, reuşeşte şi va reuşi, cum a reuşit întotdeauna, să schimbe lumea.
O componentă importantă o reprezintă prezența Teatrului Național Radiofonic, care va oferi publicului audiții ale unor spectacole de referință.
MONICA BABUC, director, Institutul Cultural Român: În acest an, vom sprijini prezenţa aici a Teatrului Municipal "Matei Vişniec" din Suceava, cu spectacolul "Pădurea Asumaţilor" de Alexandra Felseghi, în regia lui Andrei Măjeri şi prezenţa Teatrului Naţional Radiofonic, sub conducerea Magdei Duţu, care a realizat atâtea spectacole minunate, cu actori de pe ambele maluri ale Prutului.
LIVIU SEBASTIAN JICMAN, preşedinte, Institutul Cultural Român: Iată avem şi invitaţi, trupe invitate din străinătate. Dar ceea ce organizatorii au reuşit în ultimii ani şi sper să putem să dezvoltăm este tocmai acest lucru, de a avea chiar o audienţă internaţională la, poate, cea mai importantă reuniune teatrală românească.
Autorităţile de la Bucureşti au depus eforturi importante în vederea organizării reuniunii teatrelor româneşti de la Chişinău în contextul situaţiei economice dificile prin care trece ţara, a declarat senatorul român, Cristian-Augustin Niculescu-Ţâgârlaş.
CRISTIAN AUGUSTIN NICULESCU-ŢÂGÂRLAŞ, președintele Comisiei pentru cultură și media din Senatul României: Aveți, de asemenea, un înalt patronaj, foarte important al președintelui României, Nicușor Dan, și, de asemenea, al doamnei președinte Maia Sandu, a președintei Republicii Moldova, care au dorit prin acest înalt patronaj să dea un semnal de forță și de susținere al celui mai important element, care depășește râuri, depăsește munți, cultura. Toţi împreună considerăm că trebuie să ne dăm mâna pentru a continua activităţile.
Senatorul român a ținut să mulțumească celor doi șefi de stat - președintele României, Nicușor Dan, și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu - „care face o imagine pozitivă pe scena internațională”, a subliniat oficialul, pentru sprijinul acordat acestui eveniment.
De asemenea, senatorul a exprimat mulțumiri Guvernului Bolojan pentru faptul că, într-o perioadă economică dificilă, a identificat resurse financiare pentru a sprijini reuninea teatrelor românești la Chișinău.
Festivalul este organizat cu sprijinul ministerelor Culturii din Republica Moldova și România, al Institutului Cultural Român şi al Institutului Cultural Român "Mihai Eminescu" la Chișinău.
TVR Moldova este partener media al evenimentului.
REDACTOR: SORINA GOLOVATIUC