Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu Jennifer Granholm, secretar de stat pentru Energie al SUA. Discuția s-a focusat pe criza energetică severă prin care trece R. Moldova și felul în care SUA pot să ne ajute în depășirea ei.
Șeful statului a menționat că războiul Rusiei împotriva Ucrainei are un impact major asupra securității noastre energetice, reflectându-se în prețurile mari la energie, dar și în limitarea accesului la resursele energetice. Totodată, Maia Sandu a spus că, pentru R. Moldova, independența energetică înseamnă păstrarea democrației și a apartenenței țării la lumea liberă, în special în actualul context marcat de război.
Maia Sandu a mulțumit pentru ajutorul de circa 80 de milioane de dolari, anunțat de SUA pentru depășirea crizei. Totodată, șeful statului a menționat că R. Moldova are nevoie de sprijinul partenerilor de dezvoltare pentru construirea infrastructurii care să asigure conexiunea la rețelele energetice europene, pentru diversificarea surselor de energie și dezvoltarea energiei regenerabile, precum și pentru regândirea întregului proces de producție, stocare și consum de energie. Un alt obiectiv strategic este atingerea, cât mai curând posibil, a neutralității emisiilor de dioxid de carbon, care este avantajoasă pentru mediu și contribuie la asigurarea securității energetice.