TV Network
Canalele TVR
Politic

Pericolul dronelor, ignorat? Dodon s-a întâlnit cu Ozerov și a anunțat o nouă deplasare în Rusia

post-img
Igor Dodon, întrevedere cu Oleg Ozerov

Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a anunțat că a avut o întrevedere cu ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, în cadrul căreia au fost discutate situația politică și social-economică din Republica Moldova, relațiile moldo-ruse și participarea delegației PSRM la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg.

Într-o postare publicată pe rețelele sociale, Dodon a distribuit o fotografie de la întrevedere, realizată în sediul Ambasadei Federației Ruse, pe fundal fiind vizibil și un portret al președintelui rus Vladimir Putin.

„Am avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov. Am făcut un schimb de opinii privind situația politică și social-economică din țara noastră și din regiune, precum și despre starea actuală a relațiilor moldo-ruse", a scris Igor Dodon.

Potrivit liderului socialist, un subiect important al discuțiilor l-a constituit cel de-al 29-lea Forum Economic Internațional de la Sankt Petersburg, care se va desfășura în perioada 3-6 iunie.

„O atenție deosebită a fost acordată celui de-al 29-lea Forum Economic Internațional de la Sankt Petersburg. Delegația PSRM va participa, în mod tradițional, la forum și va avea o serie de întrevederi în cadrul acestuia", a menționat Dodon.

Întrevederea are loc la doar câteva zile după ce ambasadorul rus Oleg Ozerov a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova pentru a oferi explicații în legătură cu o dronă care a survolat ilegal spațiul aerian al țării pe 13 mai.

După întrevederea cu reprezentanții Ministerului de Externe, diplomatul rus a refuzat să ofere explicații publice privind incidentul și a avut o reacție considerată sfidătoare de autoritățile de la Chișinău.

„Dar de ce aş fi obligat să vă dau comentarii? Nu am ce comenta. Poziţia Federaţiei Ruse este publică. Uitați-vă pe canalul de Telegram", a declarat Oleg Ozerov în fața jurnaliștilor.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis atunci o notă de protest Federației Ruse și a calificat survolarea spațiului aerian drept o încălcare gravă și inadmisibilă a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova.

Citește și: Ce venituri din Rusia apar în declarația de avere a lui Igor Dodon pentru 2025?

Autoritățile de la Chișinău au subliniat că astfel de incidente reprezintă un risc pentru securitatea cetățenilor și stabilitatea regională, solicitând explicații oficiale din partea Moscovei.

Incidentul din 13 mai se înscrie într-o serie de cazuri similare înregistrate după declanșarea războiului din Ucraina, când drone sau fragmente de aparate de zbor au ajuns pe teritoriul Republicii Moldova în urma atacurilor rusești asupra infrastructurii ucrainene.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter