Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că la Bahmut şi Soledar se duc lupte grele în continuare, însă ruşii au înregistrat acolo pierderi semnificative. "Acesta este unul dintre cele mai sângeroase locuri din prima linie", a spus el. Rusia și Belarus vor organiza exerciții comune ale forțelor aeriene în Belarus între 16 ianuarie și 1 februarie, a anunțat Ministerul Apărării din Belarus, scrie digi24.ro.
Rușii au început un asalt puternic asupra orașului Soledar, potrivit adjunctului ministrului apărării, Hanna Maliar, citată de Nexta. „Inamicul a angajat un număr mare de grupuri de asalt din cele mai bune rezerve Wagner”, a scris aceasta pe Telegram. Potrivit oficialului din minister, „luptele feroce continuă chiar acum”.
Doi britanici, dați dispăruți în drum spre Soledar
Doi cetățeni britanici au fost dați dispăruți în regiunea Donețk din estul Ucrainei, potrivit poliției ucrainene. Bărbații în vârstă de 28, respectiv 48 de ani, făceau muncă voluntară, au spus polițiștii, și au fost ultima dată văzuți vineri în drum spre orașul Soledar – localitate în care lupte intense au fost purtate în ultimele zile.
Nu a mai existat niciun contact cu ei de atunci. Potrivit BBC, un purtător de cuvânt al ministerului de externe a spus că „sprijină familiile celor doi bărbați britanici care au dispărut în Ucraina”.
Poliția din Bahmut a spus că a primit sâmbătă la ora 17:15 o înștiințare de persoane dispărute și a apelat la orice informație care ar putea ajuta la localizarea celor doi. Bărbații au fost în Kramatorsk, unde au existat rapoarte privind atacuri în ultimele zile.