Sport

Fotbalistul basarabean Ion Nicolaescu a ajuns la 15 goluri marcate în Liga superioară a campionatului din Israel

Fotbalistul basarabean Ion Nicolaescu a ajuns la 15 goluri marcate

Fotbalistul basarabean Ion Nicolaescu a ajuns la 15 goluri marcate și se află printre cei mai buni marcatori ai campionatului în eșalonul superior din Israel.

Ion Nicolaescu și-a trecut numele pe lista marcatorilor în duelul cu formația Sakhnin. Atacantul clubului Beitar Ierusalim a marcat cu capul, și are 15 goluri în actuala ediție a campionatului. Este depășit în clasamentul marcatorilor doar de Omer Atzili și Eran Zahavi. După fluierul final, însă, Ion Nicolaescu nu s-a putut bucura de victorie. Echipa sa a suferit înfrângere, scor 3 la 4.

În ciuda acestui rezultat, Beitar Ierusalim ocupă, în continuare, poziția de lider în play-out-ul din liga superioară a Israelului. Gruparea lui Ion Nicolaescu are un avans de două puncte față de formația Sakhnin, care se află pe locul doi. Până la sfârșitul sezonului au mai rămas patru etape.

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter