Actualitate

Un bărbat a suferit arsuri, după ce salteaua pe care dormea a luat foc

post-img
foto simbol

Un bărbat în vârstă de 65 de ani a suferit arsuri de gradul II pe suprafața corpului, după un incendiu izbucnit în propria locuință. Flăcările au fost stinse de vecini până la venirea pompierilor. Cazul a avut loc ieri, în localitatea Roșcanii de Sus, raionul Rezina.

BFCO

Bărbatul a fost găsit de pompieri în stare inconștientă, după ce s-ar fi  intoxicat cu monoxid de carbon. Acesta a fost preluat de medici și transportat la spitalul raional pentru îngrijiri necesare. 

Pentru efectuarea cercetărilor, la fața locului au ajuns angajații Secției Situații Excepționale din raionul Rezina, care au stabilit că focul a afectat parțial salteaua și lenjeria de pe pat dintr-o cameră. 

Specialiștii presupun că incendiul s-ar fi produs cel mai probabil din cauza imprudenței în timpul fumatului. Cauza exactă și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.

IGSU îndeamnă repetat cetățenii să respecte regulile antiincendiare. Potrivit specialiștilor, fumatul în locuințe poate duce la producerea de incendii sau intoxicații, în special în cazul în care oamenii adorm cu țigara nestinsă.

De la începutul anului 2024, au fost înregistrate 1659 de incendii soldate cu decesul a 104 persoane, inclusiv 3 minori.

author-img_1

Lidia Gorka

Reporter