TV Network
Canalele TVR
Drumul spre UE

Moldova și Ucraina, mai aproape de UE. Cele 27 de state, undă verde pentru primul set de negocieri

post-img
Comisia Europeană

Republica Moldova și Ucraina fac un nou pas important pe drumul aderării la Uniunea Europeană. Reprezentanții celor 27 de state membre au ajuns la un acord preliminar pentru deschiderea oficială a primului set de capitole de negociere, după luni de blocaj provocat de veto-ul Ungariei, transmite TVRINFO.RO.

Decizia este considerată „o etapă importantă în drumul lor de integrare europeană”, a transmis un oficial al președinției cipriote a Consiliului UE.

Pasul formal decisiv ar urma să aibă loc în aproximativ o săptămână, la o conferință interguvernamentală programată la Luxemburg.

Atunci ar putea fi deschis primul cluster de negociere, cel privind valorile fundamentale, care include statul de drept, justiția, drepturile omului și funcționarea instituțiilor democratice.

Blocajul Ungariei, aproape depășit

Procesul fusese ținut pe loc de opoziția Ungariei față de avansarea Ucrainei pe drumul european. Republica Moldova a fost, în practică, prinsă în același dosar cu Kievul, cele două candidate fiind tratate împreună în această etapă a extinderii.

Noul premier de la Budapesta, Péter Magyar, a semnalat însă că Ungaria este pregătită să ridice blocajul, după un acord cu Ucraina privind drepturile minorității maghiare.

Bruxelles-ul accelerează procesul

Pașii premergători se fac în ritm alert. Comisarul european pentru extindere începe, astăzi, o vizită în Republica Moldova, în contextul în care Parlamentul European a salutat progresele făcute de Chișinău în procesul de aderare.

Citește și: Oficial ucrainean: Integrarea în UE este o șansă rară pentru Moldova ce trebuie valorificată imediat

Europarlamentarii au cerut deschiderea fără întârziere a primului grup de capitole de negociere, considerând că Republica Moldova a avansat semnificativ în reformele necesare apropierii de Uniunea Europeană.

Pentru Chișinău și Kiev, decizia reprezintă nu doar un pas tehnic, ci și un semnal politic puternic: Uniunea Europeană își menține promisiunea de extindere, într-un moment în care securitatea regiunii rămâne puternic marcată de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor