Procurorii responsabili de combaterea infracțiunilor contra mediului au efectuat, la 8 iulie, o percheziție într-un dosar penal ce vizează diminuarea suprafețelor fondului forestier și exploatarea neautorizată a solului în pădurea „Doina”, situată la marginea municipiului Chișinău. Acțiunea a fost desfășurată cu participarea specialiștilor din cadrul autorităților competente.
Potrivit Procuraturii Generale, investigațiile vizează terenuri forestiere atribuite în arendă unor persoane fizice și juridice. Anchetatorii susțin că, pe parcursul mai multor ani, pe aceste terenuri au fost executate lucrări de construcție, au fost ridicate edificii și rețele inginerești, precum și efectuate lucrări de excavare, defrișare și degradare a terenului forestier.
Constatările preliminare arată că au fost afectate peste 8.800 de metri pătrați de teren forestier, iar prejudiciul estimat adus mediului depășește patru milioane de lei.
Procurorii menționează că, deși legislația silvică interzice edificarea construcțiilor capitale pe terenurile din fondul forestier, pe unul dintre terenurile investigate sunt înscrise în Registrul Bunurilor Imobile mai multe construcții care, potrivit caracteristicilor constatate, au aparența unor construcții capitale. Acestea sunt înregistrate cu diverse destinații, inclusiv comercială și pentru prestări de servicii.
Totodată, ancheta vizează și edificarea unei noi construcții cu o suprafață la sol de peste 850 de metri pătrați. Conform actelor prezentate autorităților, lucrările ar fi fost autorizate pentru construirea unei „terase de tip închis”. Cu toate acestea, verificările preliminare din teren indică faptul că este vorba despre o construcție de mari dimensiuni, realizată din beton și alte elemente specifice construcțiilor capitale, incompatibile cu infrastructura forestieră.
Procuratura precizează că legalitatea actelor permisive și natura reală a construcției sunt investigate în cadrul cauzei penale.
În urma percheziției, Inspectoratul pentru Protecția Mediului urmează să stabilească valoarea exactă a prejudiciului adus mediului și să dispună măsurile necesare pentru repararea daunelor și restabilirea fondului forestier.