Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează despre nimicirea a trei loturi de înghețată de import, în cantitate totală de 1682 kg ( 9066 buc.), după ce testele de laborator au confirmat prezența bacteriilor din grupul Enterobacteriaceae.
Potrivit ANSA, în cadrul controlului la frontieră, inspectorii ANSA au prelevat probe conform procedurilor de monitorizare a calității produselor de origine animală importate. Rezultatele analizelor de laborator au indicat depășiri semnificative ale normelor sanitare admise pentru indicatorul microbiologic Enterobacteriaceae, fapt ce clasifică produsul drept neconform și periculos pentru consumul uman.
Grupul Enterobacteriaceae include o gamă largă de bacterii (precum Salmonella, Escherichia coli sau Cronobacter). Prezența acestora în produsele alimentare, cum este înghețata, indică, de regulă, lipsa de igienă în procesul de producție sau al unei contaminări post-procesare.
În cazul consumului produselor contaminate cu aceste bacterii, există risc sporit de toxiinfecții alimentare, manifestate prin febră, dureri abdominale, greață sau diaree, în special în rândul copiilor și al persoanelor cu sistem imunitar compromis.

Loturile neconforme de înghețată nu au fost admise pentru comercializare pe piața internă a Republicii Moldova. Acestea au fost nimicite sub supravegherea inspectorilor ANSA și în conformitate cu procedurile legale, pentru a elimina orice risc asupra sănătății consumatorilor.