Covid-19

Pandemia de COVID-19 a trecut, sechelele au rămas. Medicii de familie sunt asaltaţi de pacienţi cu diverse probleme de sănătate post Sars-COV2

Covid-19
Sursa video: TVR MOLDOVA

Pandemia de COVID-19 a trecut, dar au răma sechelele bolii. Medicii de familie spun că sunt asaltaţi de pacienţi cu diverse probleme de sănătate care au apărut în urma virusului. Cei mai mulţi se plâng de slăbiciuni, pierderea memoriei, dar şi depresie şi dureri de articulare. Nu este clar însă dacă sistemul de sănătate are o strategie care să atenuze consecinţele pandemiei.

În perioada 26 septembrie – 2 octombrie, în Republica Moldova s-au  înregistrat 1300 de cazuri de COVID-19, cu aproape o mie de cazuri mai  puţin decât în săptămâna anterioară. Cu toate acestea, mulţi dintre cei  care au trecut prin boală trebuie să facă faţă unei altei probleme, la  fel de grave, efectele secundare ale virusului.

SITUAŢIA COVID-19 ÎN ULTIMELE SĂPTĂMÂNI
26 septembrie – 2 octombrie
Cazuri noi de COVID-19 -  1374
Decese - 14

19 septembrie – 25 septembrie
Cazuri noi de infecţie  -  2414
Decese -  23

Sursa: Ministerul Sănătăţii RM

Ana Iusco are 62 de ani. Acum doi ani s-a îmbolnăvit de COVID-19, dar spune că şi acum simte consecinţele virusului.

ANA IUSCO, pacient: „Cu  ce mă confront… cu înăduşeli în piept, nu pot face efort fizic, la cel  mai mic efort fizic am înăduşeli… am slăbiciuni. Somnul s-a  dereglat mult, memoria a scăzut, mi-a afectat foarte mult creierul. Nu  mai sunt cum eram înainte.”

Pacienta suferă de mai multe boli cronice, pe care SARS-CoV-2 i le-a agravat.

ANA IUSCO, pacient: „Le  aveam şi înainte, dar acum sunt mult mai grave, adică dureri de oase,  de articulaţii, mi le-a afectat foarte mult. Am avut şi un deces  în familie, din cauza la COVID, poate de asta şi am ieşit foarte greu  din starea aceasta. Dar viaţa continuă, trebuie să mergem înainte.”

Pentru a reveni la viaţa de până la COVID, femeia a ales un mod de  viaţă sănătos, face sport şi urmează recomandările  medicului de  familie.

„Am primit oxigenul … şi iarăşi tragem aer.”

RODICA CEAVDARI, medic de familie: „S-au  iniţiat fizioproceduri, s-a explicat gimnastica de dimineaţă. Le-am lămurit cum să se pregătească pentru a nu aduce aport de flux  asupra sistemului cardiac, respirator. Noi ne străduim să nu  întrerupem macar primele minute de convorbire cu pacientul, pentru a  afla care a fost problema, ca la ieşire din cabinet cât de cât să fie  soluţionată.”

Efectele post-COVID le simt atât tinerii, cât şi persoanele în etate, spune medicul Ceavdari.

RODICA CEAVDARI, medic de familie: „Cefalee,  dereglări de somn, scăderea memoriei, oboseală, fatigabilitate. Apare o  dispenee, efortul pe care l-au făcut anterior acum este minimalizat. Poate să apară nişte dureri în articulaţie şi în cele mari, sub mască de  artrită reomatoidă sau nişte artroze. Care au făcut pneumonii  foarte grave ei au foarte des pneumofibroză.”

Potrivit OMS şi UNICEF, în 2021, aproximativ 25 de milioane de sugari  nu au fost imunizați. Vaccinarea continuă să fie lentă şi astăzi în  Republica Moldova, confirmă epidemiologii.

VEACESLAV GUŢU, medic epidemiolog, Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică: „Pentru  o perioadă de două luni a fost stopată vaccinarea copiilor, pentru a  limita răspândirea cu SARS-COV-2, astfel că după aceste două luni,  reluarea procesului de vaccinare a devenit mai îngreunată. Până la  pandemie, la vaccinul ROR era o acoperire între 88-90 la sută, în anul  2021 avem o acoperire de doar 83.”

Am încercat să aflăm dacă sistemul de sănătate are o strategie  post-COVID, care să atenueze consecinţele provocate de pandemie.  Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au declarat că e o competenţă a  Agenției Naționale pentru Sănătate Publică. Reprezentanţii ANSP spun că  responsabilitatea este a Ministerului. Între timp, specialiştii îndeamnă  oamenii să se vaccineze anti-COVID.

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter