Politic

Experţii în drept constituțional cred că CEC din UTA Găgăuzia tergiversează intenţionat examinarea acuzaţiile privind fraudarea primului tur al alegerilor pentru funcţia de başcan

Experţii în drept constituțional cred că CEC din UTA Găgăuzia tergiversează intenţionat examinarea acuzaţiile privind fraudarea primului tur al alegerilor pentru funcţia de başcan

Comisia electorală din Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia nu se grăbeşte să examineze acuzaţiile privind fraudarea primului tur al alegerilor pentru funcţia de başcan al regiunii. Asta deşi sunt mai mai puţin de două zile până la turul al doilea al scrutinului. Experţii în drept constituțional cred că asistăm la un proces de tergiversare intenţionat.

Ianna Covalenco, preşedintele Comisiei Electorale de la Comrat a declarat, pentru TVR MOLDOVA, că după mai multe amânări, cel mai probabil, mâine instituţia s-ar putea întruni în şedintă pentru a examina sesizările privind fraudarea primului tur al alegerilor pentru funcţia de başcan. Pe de altă parte, reprezentanţii Comisiei Electorale Centrale de la Chişinău au declarat că sunt încă în aşteptarea unor decizii de la Comrat, competenţele instituţiei centrale fiind limitate.

PAVEL POSTICA vicepreşedinte, Comisia Electorală Centrală, Chişinău: „Chiar dacă CEC a atestat potenţiale abateri, le-a sesizat Consiliului Electoral Central din UTA Găgauzia şi aşteptăm reacţia acestuia. Am primit anumite sesizări din partea altor organe de drept pentru a interveni şi pentru a ne expune în privinţa hotărârilor adoptate de Consiliul Electoral Central, ori nu este şi nu ţine de competenţa noastră acest lucru”.

Experţii în drept constituțional susţin că reprezentaţii Comisiei Electorale de la Comrat tărăgănează intenţionat procedura de examinare a sesizărilor pentru a pune autorităţile de la Chişinău în faţa faptului împlinit. Mai mult decât atât, experţii declară că autorităţile de la Chişinău au toate pârghiile legislative pentru a împiedica fraudarea alegerilor din regiune.

ALEXANDRU ARSENI, expert în drept constituţional: „Admitem, nu va avea loc, dar probabil că anume aşa va fi. Atunci Comisia Electorală Centrală se întruneşte de urgenţă şi anulează alegerile. Aşa se activează într-un stat în care demnitatea omului este valoare supremă. Şi niciun fel de Comisie de la Veneţia, nimic nu va spăla apele de mai apoi.
Instituţiile statului trebuie să îşi asume răspunderea şi să facă ordine”.

Partidul Şor este acuzat de fraudarea alegerilor pentru funcţia de başcan al Unităţii Teritorial Autonome Găgăuzia. 

Potrivit Poliţiei, în campania electorală s-au înregistrat mai multe încălcări ale legii, printre care: coruperea alegătorilor, organizarea transportului la secțiile de vot, plasarea afișajului electoral în locuri nepermise și folosirea unor sume de bani din surse financiare nedeclarate la CEC. Cel de-a doilea scrutin electoral de la Comrat urmează să aibă loc duminică, 14 mai. În cursă au rămas Grigorii Uzun, candidatul Partidului Socialiştilor, şi Eugenia Guţul, candidatul Partidului "Şor".

author-img_1

Cristian Sava

Reporter