Electorala 2025

Mureșan: Alegerea este între o Moldovă prosperă în UE și una vulnerabilă sub influența Rusiei

Mureșan: Alegerea e între o Moldovă prosperă în UE sau una vulnerabilă sub influența Rusiei

De votul cetățenilor Republicii Moldova depinde și cât de sigure vor fi, în viitor, România și Uniunea Europeană. Cu acest mesaj pentru cetăţeni a venit europarlamentarul Siegfried Mureşan, în preajma alegerilor parlamentare. Președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova a mai amintit despre influenţa şi imixtiunea Kremlinului în scrutinul de duminică.

SIEGFRIED MUREŞAN deputat european: În doar câțiva ani, Moldova a obținut statutul de stat candidat la Uniunea Europeană, a început negocierile de aderare și, săptămâna aceasta, a finalizat procesul de screening – o etapă importantă în drumul spre aderare. Uniunea Europeană a observat, de asemenea, că guvernarea pro-europeană de la Chișinău a reușit să mențină stabilitatea la granițele Uniunii, în pofida tuturor încercărilor Rusiei de a destabiliza țara și de a o șantaja prin livrările de gaze. Pentru ca Republica Moldova să continue să avanseze pe calea integrării europene și să asigure stabilitatea regională, este esențial să avem un guvern pro-european la Chișinău și după alegerile de duminică. Siegfired Mureşan a mai accentuat în mesajul său despre influenţa şi imixtiunea Kremlinului în alegerile parlamentare din Republica Moldova, iar votul cetăţenilor din această dumunică va decide calea spre care se va îndrepta Republica Moldova.

"Este o alegere între o Moldovă prosperă, independentă, în interiorul Uniunii Europene, sau o Moldovă vulnerabilă, în sfera de influență a Rusiei", spune eurodeputatul.

Oficialul i-a îndemnat pe cetățenii Republicii Moldova, din țară și din diaspora, să iasă la vot, pentru că alegerea lor este importantă pentru întreaga Uniune Europeană.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter