Economic

Circa 95% dintre micii întreprinzători care activau în baza patentei au trecut la o altă formă de activitate

Circa 95% dintre micii întreprinzători care activau în baza patentei au trecut la o altă formă de activitate

Circa 95% dintre micii întreprinzători care activau în baza patentei au trecut la o altă formă de activitate. Sunt datele anunţate de ministrul Dezvoltării Economice la încheierea perioadei în care acest tip de autorizaţie putea fi folosită. Şeful Serviciului Fiscal de Stat spune că cei circa Şapte Sute de mici comercianţi care nu au făcut această schimbare riscă amenzi sau chiar sistarea activităţii.

Din 1 iulie, comerțul cu amănuntul pe baza patentei a fost înlocuit cu o nouă formă fiscală simplificată - activitatea independentă. Micii întreprinzători s-au putut conforma până pe 31 august. Ulterior termenul a fost extins cu încă două săptămâni, până pe 15 septembrie. Astfel, din cei peste 4.000 foşti deţinători ai acestei autorizaţii, mai bine de 3.500 au trecut la un regim de activitate independentă. Restul au optat pentru o Societate cu Răspundere Limitată sau Întreprindere Individuală.

TRANZIŢIA LA O ACTIVITATE COMERCIALĂ LEGALĂ

4202 – Foşti detinători de patentă
3526 – Activitate Independentă
676 – S.R.L. sau Î.I.

DUMITRU ALAIBA ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Desigur că a fost rezistență, în special, la început, dar unul câte unul oamenii au tranzitat. Am elaborat o alternativă reală. 1% din vânzări - cel mai mic impozit pe venit din Europa, am verificat; fără nici un fel de birocrație, raportare, contabilitate cu compensarea cheltuielilor de tranziție pentru aparat de acasă sau alte cheltuieli”.

Trecerea la noua formă de activitate implică şi cheltuieli. De aceea, foștii deținători de patente care au făcut această schimbare până pe 31 august au putut cere de la stat compensaţii de până la 10 mii de lei. Peste 3.100 dintre ei au şi primit banii - în total 20 de milioane de lei. Datele Serviciului Fiscal de Stat arată că cei mai mulţi întreprinzători care s-au conformat acestei măsuri sunt din raioanele Floreşti, Ialoveni, Leova, Soroca, Făleşti şi Ungheni, iar cei mai puţini sunt din raioanele Edineţ, Orhei, Căuşeni, Briceni şi Bălţi.

PETRU ROTARU șef, Serviciul Fiscal de Stat: „Mai sunt încă circa 700 de patentari care urmează să migreze la o activitate independentă sau orice activitate legală. Cu aceşti patentari noi lucrăm acum. Dacă nu se vor conforma Vom fi nevoiţi să aplicăm anumite măsuri restrictive în ce privește activitatea celor care nu s-au conformat”.

În regimul de activitate independentă, suma maximă a vânzărilor este de 1,2 milioane de lei pe an, de patru ori mai mult decât în cazul patentei. Autorităţile spun că această reformă îşi propune egalizarea condiţiilor pentru toţi agenții economici și protejarea intereselor și drepturilor consumatorilor. Legea patentei a fost adoptată în anul 1998, fiind una temporară care a fost prelungită, însă, timp de 25 de ani.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter