Justiție

Un bărbat implicat într-o schemă cu certificate false de COVID-19, amendat cu 275.000 de lei

post-img
foto-simbol
Sursa foto: unica.md

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat, pe 5 septembrie, sentința împotriva unui bărbat găsit vinovat de trafic de influență pentru eliberarea ilegală a unor certificate de vaccinare COVID-19. Instanța i-a aplicat o amendă de 275.000 de lei și a dispus confiscarea sumei de 600 de euro, bani obținuți din aceste acțiuni ilegale.

Potrivit anchetei efectuate de Procuratura Anticorupție în colaborare cu Centrul Național Anticorupție, în perioada iulie – septembrie 2021, inculpatul, împreună cu alte persoane, a pretins că poate influența medici de familie și angajați ai instituțiilor medicale publice. 

În schimbul acestei „influențe”, acesta a solicitat și a primit sume cuprinse între 50 și 100 de euro pentru fiecare certificat de vaccinare, care urma să fie emis chiar dacă persoanele nu erau imunizate.

În urma acestor acțiuni, șapte persoane au primit certificate de vaccinare COVID-19, fiind înregistrate ca vaccinate în baza de date, deși nu au fost imunizate în realitate.

Inculpatul a negat acuzațiile pe tot parcursul procesului, însă instanța a considerat probele prezentate suficiente pentru a-i stabili vinovăția.

Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter