Vin, fructe proaspete, echipamente sportive și chiar transformatoare electrice sunt doar câteva dintre bunurile pe care Republica Moldova le exportă în Olanda. "Țara lalelelor" se numără printre primii 19 parteneri comerciali ai R. Moldova la nivel global, schimburile comerciale dintre cele două state au însumat 62,2 milioane de dolari în primele șase luni ale acestui an. Cu scopul de a stimula dezvoltarea relațiilor de comerciale, la Chișinău, se va desfășura „Forumul de Afaceri moldo-olandez”, în zilele de 4-5 octombrie.
„Forumul de Afaceri moldo-olandez” este primul eveniment de acest fel după inaugurarea oficială a misiunii diplomatice a Regatului Țărilor de Jos în R. Moldova.
La forum, timp de două zile, participanții vor avea oportunitatea de a interacționa direct cu oficiali guvernamentali, antreprenori din R. Moldova și de peste hotare, evenimentul fiind și o platformă de prezentare a ofertelor investiționale, de cunoaștere a potențialului economic al pieței, precum și de schimb de idei și parteneriate pe termen lung.
Vor fi abordate atât oportunitățile locale, cât și provocările cu care se confruntă investitorii în contextul geopolitic actual, fiind și o oportunitate unică pentru toți cei prezenți de a se familiariza situația actuală din mediul de afaceri, în condițiile războiului din Ucraina.
În prima zi a evenimentului va avea loc o sesiune plenară în care vor fi explorate perspectivele economice și posibilitățile de colaborare dintre cele două țări. Ulterior, programul va continua cu ateliere practice cu privire la diverse domenii: proceduri fiscale, recrutare, angajare, finanțe și bănci.
De asemenea, pentru a cunoaște mai aproape potențialii parteneri locali, agenții economici vor avea multiple oportunități de networking și posibilități de participare la vizite de informare și documentare la companii din Moldova.
Pe platforma evenimentului va fi organizat și un atelier de lucru (G2B), la care demnitarii responsabili de sectoarele economice de interes vor răspunde la întrebările participanților și vor expune viziunea, trendurile și programele țării aflate în proces de implementare.
Evenimentul este organizat de Ambasada Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova, în colaborare cu Camera olandeză de comerț din România în parteneriat cu Agenția de Investiții din Moldova.
Bazele relațiilor comerciale dintre R. Moldova și Regatul Țărilor de Jos au fost stabilite cu mulți ani în urmă, iar în prezent, acestea reprezintă peste 1% din valoarea comerțului total. În topul produselor exportate de R. Moldova în Olanda sunt piese de mobilier, fructe, ulei de floarea soarelui, vestimentație, transformatoare electrice, fire din filamente electrice, semințe, vin ș.a. Și R. Moldova manifestă interes pentru produsele olandeze, în topul celor importate fiind plante vii, bulbi, ceapă, pește congelat, carne de porc, îngrășăminte minerale sau tractoare.
După valoarea capitalului investit, Olanda se află pe locul 3 printre principalii investitori ai R. Moldova. Conform datelor oficiale ale Agenției Servicii Publice, în Republica Moldova activează 144 de întreprinderi cu capital înregistrat în Olanda (10 dintre ele sunt rezidente în cadrul Moldova IT Park), investițiile în capitalul social însumând 2,6 mlrd. MDL.