Cultură

Poezia lui Grigore Vieru, rostită de copii români din regiunea Cernăuți

Video

Peste 70 de copii au participat la cea de-a cincea ediție a Festivalului de poezie „Grigore Vieru”, găzduit de liceul cu predare în limba română din comuna Ostrița, regiunea Cernăuți. Participanții au recitat din opera marelui poet, versuri despre mamă, limbă, patrie și copilărie.

Copiii au participat cu entuziasm la festival și au împărtășit cu publicul emoția versurilor lui Grigore Vieru.


„O, ce frumoși ne sunt părinții. Părinții mei, părinții tăi, așa frumoși și sunt numai sfinții. Numai ființa lacrimii”, a recitat David Muraru, participant.


„Dulce, dulce cum e poama, cine coace pâine, mama”, a spus Ilie Muraru.


„Îmi plac foarte mult poeziile lui Grigore Vieru. Am participat la concurs cu ansamblul Mărgăritar”, a menționat Maria Constanciuc, participantă.


„Suntem mulțumiți și recunoscători că în asemenea zile mai grele totuși se organizează concerte pentru susținerea și încurajarea copilașilor noștri, pentru a nu uita limba maternă”, a declarat Elena Muraru, părinte.


Interesul pentru festival crește de la an la an, iar profesorii și părinții susțin implicarea copiilor în asemenea evenimente culturale.


„Este un eveniment foarte important ce ține și de cultura noastră românească. În special acum, în timpurile tulburătoare de război și în acele vremuri când avem mai multă nevoie să vorbim în limba română, în limba noastră maternă, aici, în regiunea Cernăuți”, a subliniat Ana Maria Calancea Melnic, profesoară.


„Vieru este într-adevăr un poet nemaipomenit, un poet neasemuit, a scris pentru toți, de la mic la mare. Am crescut și noi, cei maturi, pe poeziile lui Vieru”, a afirmat Tatiana Zazulinschi, inspector școlar, comuna Ostrița, Cernăuți.


Festivalul de poezie „Grigore Vieru” de la Ostrița demonstrează că, dincolo de granițe, limba română și valorile sale culturale continuă să fie trăite, iubite și transmise mai departe prin glasurile copiilor. Ajuns la cea de-a cincea ediție, festivalul a devenit o tradiție îndrăgită în comunitatea românească din Ucraina.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter