Politic

Valentin Dediu, despre moartea lui Alexei Navalnîi: „Prin asemenea acțiuni, Putin vrea să arate că este o forță. A fost moarte premeditată”

post-img
Punctul pe AZI
Sursa foto: TVR MOLDOVA

M-am documentat și eu despre situație, din câte este cunoscut astăzi de acum se vede că a fost necesar lichidarea lui Navalnîi. Motivul principal pentru a crea a adus plus valoare lui Putin sau nu o să vedem. Cred că astăzi este preamatur să vorbim despre asta, însă se vede că a fost un scenariu bine regizat, deoarece cu 2-3 zile înainte au venit specialiștii din Moscova și au deconectat mai multe camere care supravegheau toată închisoarea. Opinia a fost exprimată în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi”, de la TVR MOLDOVA, de către Valentin Dediu, ex-director SIS.

ZFR

„Pentru ce s-a făcut asta? A fost făcută pentru a nu permite documentarea cum a petrecut Navalnîi ultimele zile. Și, dacă au fost careva torturi atunci evident că nu se văd pe cameră. După câte mai este cunoscut astăzi cei din închisori, gardienii de acolo sunt impuși să scrie rapoarte cu dată trecută, că nu au lucrat camerele de supraveghere, până au fost luate măsuri. Torturile în închisorile cum este Navalnîi, acolo sunt foarte dure. Sunt implicați și gardienii, și anchetatorii, și cei care sunt deținuți acolo și în special sunt niște grupe de specialiști din cei deținuți care sau specializat în torturi,” a spus Valentin Dediu.

În altă ordine de idei, Valentin Dediu presupune că totuși Navalnîi a fost lichidat, posibil nu prin lovituri, dar s-ar putea ca ei să fi găsit un pușcăriaș care chipurile au avut conflict personal între ei și în rezultat a fost careva bătaie.

„Faptul că nu a fost bătut el mai înainte și n-au fost alte torturări ne vorbește acel lucru că Navalnîi cu câteva zile înainte a avut o ieșire în public și dacă a fost, trebuia să spună numaidecât despre asta. Este posibil mai mult că au folosit careva substanțe otrăvitoare, care se acumulează pe parcurs, fiind puse în băutură, apă, mâncare și cu timpul ele se acumulează și își fac efectul. Posibil că specialiștii în medicină cunosc cum se poate provoca cheagurile în sânge, substanțe care pot provoca aceasta. Plus la aceasta, acolo sunt temperaturi foarte joase, dacă el a fost ținut în cameră, după l-au scos afară, iar dacă nu iau dat haină el putea să răcească,” a mai adăugat Dediu

Ex-director SIS a menționat o altă prespunere făcută de specialiștii în domeniul de lupte că o lovitură în regiunea inimii, poate duce la oprirea acesteia.

„Mai multe variante ar putea fi că Putin și cei de la Kremlin au găsit o necesitate pentru al lichida. Nu exclud că, în ultimul timp se vorbea schimbul de anumite persoane, nu exclud că cineva din SUA sau Europa au cerut schimbul lui pe cineva. Putin nu dorea sa-i dea voie în niciun caz din închisoare, de aceea nu-i omul, nu-i problema, asta cred că a fost. Înainte de alegeri lui Putin nu-i trebuie opozanți și tot o dată a dat un semnal și pentru europeni, deoarece cazul a avut loc când era conferința de la Munchen,” a conchis ex-director SIS.

Ediţia emisiunii "Punctul pe AZi” de la TVR Moldova poate fi urmărită mai jos.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter