A fost multă veselie aseară în centrul Chişinăului. Sute de oameni au fost la concertul organizat de hramul oraşului și s-au bucurat de spectacolul oferit de artiştii autohtoni, dar şi de recitalul trupei Holograf.
Spre seară, centrul Chişinăului s-a umplut de lume. Oamenii s-au prins în hore şi au dansat pe cântecele celor de la Zdob şi Zdub, Fraţii Advahov, dar şi a altor artişti.
"Foarte bine! Am fost până acum peste hotare, dar e super acasă! Nici nu m-aş duce înapoi."
"Energia, atmosfera, atitudinea, suntem în sărbătoare! Savurăm sărbătoarea!"
"Ne-am veselit, ne-am bucurat şi am apreciat ceea ce se face în Moldova noastră. Trebuie să ne păzim, să ne respectăm, să ne înţelegem şi să fim uniţi!"
Dacă unii s-au dus cât mai aproape de scenă, alţii şi-au organizat singuri o petrecere, lângă tarabele pline cu bucate tradiţionale.
Concertul de Hramul Chişinăului a ţinut până în jurul orei 23 și s-a incheiat cu recitalul trupei Holograf din România.