Justiție

Patru sute de mii de euro au fost confiscați în beneficiul statului într-un dosar de contrabandă

post-img
imagine simbol

La 20 martie 2024, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a pronunțat sentința în cauza penală deferită justiției de către Procuratura Anticorupție, ce vizează acțiunile unui cetățean străin, învinuit de comiterea infracțiunii de contrabandă. Bărbatul a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare, iar suma bănească în valoare de 400.000 euro a fost confiscată în beneficiul statului.

Cauza penală a fost pornită în martie 2023, de către Centrul Național Anticorupție în baza autosesizării și a fost expediată în instanța de judecată în decembrie 2023 de către Procuratura Anticorupție.  

Potrivit probelor administrate, în perioada ianuarie-martie 2023, inculpatul a introdus în Republica Moldova din Republica Turcia, mijloace financiare în sumă de 84.386.000 hrivne ucrainești (UAH), echivalent a peste 2 milioane Euro, care ulterior au fost scoase prin contrabandă și introduse pe teritoriul Ucrainei. Totodată, la 06 mai 2023, în circumstanțe identice, acesta urma să scoată prin contrabandă hrivne ucrainești în proporții deosebit de mari din Republica Moldova, dar fapta infracțională nu a fot realizată, fiind reținut de către angajații CNA și ridicați mijloace bănești de la acesta.

Persoana a recunoscut integral vina în comiterea faptelor incriminate și a fost încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției.

Astfel, prin sentință din 20 martie 2024, instanța a acceptat acordul de recunoaștere a vinovăției  încheiat între învinuit și procuror, acesta fiind recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor incriminate, stabilindu-i o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 4 ani și 2 luni, cu suspendarea condiționată a pedepsei închisorii pe o perioadă de probațiune de 4 ani.

Subsidiar, mijloacele bănești depistate şi ridicate în cadrul percheziției și puse sub sechestru cu suportul Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale, în valută străină în număr de 16.595.000 UAH, aproximativ 400.000 Euro, au fost confiscate în beneficiul statului.

Sentința poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter