Sport

Patru medalii au fost cucerite la Zagreb Open. Anastasia Nichita a început anul 2024 pe primul loc în clasamentul mondial la categoria ei de greutate

Patru medalii au fost cucerite la Zagreb Open. Anastasia Nichita a început anul 2024 pe primul loc în clasamentul mondial la categoria ei de greutate

Luptătorii din Republica Moldova au început în forță noul sezon, cu patru medalii cucerite la Zagreb Open, competiție cu miză pentru clasamentul mondial. Mariana Cherdivară-Eșanu și Victor Ciobanu au obținut argintul, în timp ce Anastasia Nichita și Mariana Drăguțan și-au adjudecat bronzul.

Mariana Cherdivară-Eșanu a urcat pe podiumul de premiere la categoria de până la 59 de kilograme. Ea a obținut două victorii în fața reprezentantelor din Ungaria și Azerbaidjan, dar a suferit eșec în bătălia decisivă pentru medalia de aur. Sportiva din Republica Moldova a pierdut, cu o diferență de două puncte, în duelul cu ucraineanca Alina Filipovych.

Anastasia Nichita a ratat, însă, șansa de a ajunge în finala concursului de 57 de kilograme. Ea a pierdut în fața unei sportive din China, dar a înregistrat, în schimb, trei victorii clare. Reprezentanta Republicii Moldova a cucerit medalia de bronz, după ce a avut câștig de cauză în confruntările cu luptătoarele din Ecuador, Brazilia și Azerbaidjan.

S-a clasat pe locul trei și Mariana Drăguțan, în categoria de 55 de kilograme. Ea a obținut trei victorii și a suferit o înfrângere. De o evoluție mai bună a avut parte Victor Ciobanu. Luptătorul de stil greco-roman și-a adjudecat patru victorii la rând, însă nu a putut să-l învingă și pe Sadyk Lalaev, în finala concursului de 60 de kilograme. Astfel, sportivul din Republica Moldova a cucerit argintul în cadrul turneului de la Zagreb, care a contat pentru clasamentul mondial.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter