Actualitate

UE o felicită pe Maia Sandu pentru realegerea în funcția de președinte al R. Moldova pentru un al doilea mandat. Declarația comună a Comisiei Europene și a Înaltului Reprezentant Josep Borrell

post-img
imagine

UE o felicită călduros pe Maia Sandu pentru realegerea sa în funcția de Președinte al Republicii Moldova pentru un al doilea mandat.

„Felicităm autoritățile moldovene pentru desfășurarea cu succes a alegerilor, în ciuda interferenței fără precedent a Rusiei, inclusiv prin scheme de cumpărare de voturi și dezinformare. Aceste încercări hibride au urmărit să submineze instituțiile democratice ale țării și parcursul său către UE.

Uniunea Europeană sprijină securitatea și reziliența Moldovei, inclusiv prin intermediul Instrumentului European pentru Pace și al Misiunii de Parteneriat a Uniunii Europene. Moldova a fost prima țară care a încheiat un Parteneriat pentru Securitate și Apărare cu UE.

Referendumul recent a reafirmat angajamentul poporului moldovean față de parcursul european și față de consolidarea în continuare a legăturilor noastre strânse. UE va continua să colaboreze cu președintele și cu autoritățile moldovenești pentru a promova continuarea reformelor și pentru a spori stabilitatea și prosperitatea țării pe calea sa către UE, inclusiv prin Planul de creștere economică pentru Moldova, anunțat recent”, se spune în Declarația comună a Comisiei Europene și a Înaltului Reprezentant Josep Borrell privind al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova.

Citiți și:

LIVE/TEXT: Alegeri prezidențiale în R. Moldova: Rezultate preliminare

LIVE-TEXT / Alegeri prezidențiale, turul II. UPDATE: Stop VOT! Peste 54% dintre alegători și-au exercitat dreptul la vot până la ora 21:00

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter