Social

Ce trebuie să faci în caz de prăbușire sub gheață: Recomandările salvatorilor

post-img
Ce trebuie să faci în caz de prăbușire sub gheață: Recomandările salvatorilor

Salvatorii vin cu un șir de recomandări pentru cetățeni, avertizând că gheața fragilă de pe suprafața lacurilor și râurilor prezintă un pericol, în special când temperaturile aerului oscilează între minus și plus.

Pentru ca podul de gheață să fie rigid, grosimea acestuia trebuie să fie de minim 10 cm.

Salvatorii îndeamnă amatorii de pescuit să nu facă mai multe găuri împrejurul său, dar și să păstreze distanța de cel puțin 3 metri unul de la altul. În vederea evitării prăbușirii sub stratul de gheață, este necesar ca pescarii să părăsească locul ales, dacă apa începe să curgă din gaura perforată.

Mai mult, cei care aleg pescuitul la copcă, trebuie neapărat să fie echipați cu mijloace de salvare, să aibă o frânghie cu lungimea de 15-20 metri și o greutate de 400-500 grame la celălalt capăt.

În cazul prăbușirii sub gheață, salvatorii îndeamnă oamenii să-și păstreze calmul, să încerce să iasă din apă culcat pe gheață cu mâinile larg desfăcute și să le pună pe marginea acesteia, iar prin metoda rostogolirii să iasă la mal.

Pentru a extrage persoana prăbușită este indicat să mergeți târâș către ea și să-i întindeți o creangă, o rangă de fier sau orice alt obiect de care ar putea să se agațe și să poată fi trasă la suprafață.

Potrivit medicilor, persoana scoasă din apa rece trebuie să fie adăpostită într-o încăpere caldă. Totodată, în mod de urgență hainele acesteia trebuie să fie schimbate, iar apoi să fie învelită cu o plapumă călduroasă și neapărat să fie administrate băuturi calde.

IGSU îndeamnă cetățenii să apeleze în mod de urgență Serviciul 112 în cazul observării persoanelor căzute sub gheață.

Conform datelor statistice ale IGSU de la începutul anului 2025 în bazinele acvatice din țară și-au pierdut viața 5 persoane.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter