Penitenciarul din Rezina se află la vreo 100 de kilometri de Chişinău. Este o închisoare veche sovietică, construită în 1963 pe malul Nistrului. Aici sunt încarcerați 260 de deținuți iar aproape jumătate dintre ei sunt condamnați pe viață. Închisoare are câteva blocuri speciale pentru deţinuţii care au comis crime grave, și au condamnări la termen. Tot la Rezina sunt aduşi cei mai periculoşi condamnaţi, selectați din toate penitenciarele din Republica Moldova, sau cei care dau dovadă de comportament deviant. Ei sunt păziţi în condiţii de maximă siguranţă de 221 de agenţi de penitenciare.

Accesul în interiorul închisorii este evident restrictionat. A durat aproape o lună pentru a obține o autorizație special de filmare. La intrare, se fac percheziții severe și niciun detalui nu scapă supraveghetorilor. Nu e voie cu bani, telefoanele mobile şi chiar ceasuri electronice.

Pentru a ajunge în blocul condamnaţilor pe viaţă, am trecut prin mai multe uşi din fier. Am parcurs coridoare înguste şi întunecate, unde nu străbate nicio rază de soare. În interiorul blocului de detenţie e un are greu de respirat. Duhnește a fum de ţigară, a fier ruginit şi mucegai. Un gardian ne-a spus că deţinuţii obişnuiesc să fumeze în celule, iar umezeala vine de la Nistru, fluviu care curge la câţiva zeci de metri de zidurile penitenciarului.

În blocul deţinuţilor pe viaţă e mereu linişte. Eu un loc dur, dărăpănat, apăsător și claustrofob. Din depărtare, se aud uneori vocile nedesluşite al gardienilor şi zăngănitul uşilor metalice.

NICOLAE BOICO, reporter TVR MOLDOVA: „Blocul de detenţie a persoanelor condamnate pe viaţă are trei nivele. La acest etaj, de exemplu sunt nouă celule în care se deţin nouăsprezece condamnaţi. La fiecare etaj, de asemenea, se află în permanenţă un agent, care îi supraveghează”.

Condamnaţilor pe viaţă locuiesc deobicei câte doi sau trei în celule. Dorm pe paturi supraetajate, au o masă, scaune, noptiere şi un dulap mare pentru haine. Deţinuţii pot avea televizor sau calculator, dar fără acces la Internet. În fiecare celulă există şi o baie mica, cu toaletă şi chiuvetă. Deţinuţii pot face duş doar o dată pe săptămână. Unul dintre gardieni ne-a spus că primii 10 ani de detenţie sunt cei mai complicaţi pentru cei condamnaţi pe viaţă. Atât fizic, cât mai ales din punct de vedere psihic. Timp de un deceniu, deţinuţii care au comis  crime deosebit de grave se sunt puși la un regim sporit de supraveghere. Nu au dreptul la vizite de lungă durată cu rudele şi sunt scoşi în aer liber doar câte două ore pe zi. În tot acest timp, o comisie specială examinează personalitatea şi comportamentul fiecărui deţinut. Primăvara, toamna sau în perioada sărbătorilor, condamnaţii intreă deseori în depresie şi sunt predispuși la revolte. În noiembrie 2022, 14 deţinuţi condamnați pe viaţă au intrat în greva foamei, în semn de protest. În 2021, un gardian a fost înjunghiat cu un cuțit. Toate cazurile au fost declanșat anchete. Potrivit gardienilor de la penitenciar, o mică parte dintre deţinuţi sunt agresivi şi deseori recurg la acte de nesupunere. Cu toate acestea supravegherea rămâne strictă, și cel puţin trei gardieni au stat în permanenţă lângă noi. Întâlniriea cu primul condamnat a fost stabilită într-o sală de rugăciuni.

CONSTANTIN DONŢOV, deţinut condamnat pe viaţă: „Donţov Constantin Ion. Anul 1953, 17 mai. Am făcut un omor, furt. În Rusia am chicat, în 1994”.

Constantin a ajuns după gratii când avea 41 de ani. Era cu familia în Federaţia Rusă când a jefuit un om de afaceri. A căzut în păcat și mai grav și și-a omorât victima cu o deosebită cruzime.

CONSTANTIN DONŢOV, deţinut condamnat pe viaţă: „M-am dus într-o casă unde ştiam de mai înainte că au bani acolo.  Şi m-am dus şi am furat, am ucis.  Am luat 16 milioane de ruble. Am vrut să-mi întreţin familia”.

Pentru faptele comise, Constantin a fost condamnat la moarte. La scurt timp după destrămarea Uniunii Sovietice însă, legile s-au schimbat în Federaţia Rusă, iar pedeapsa i-a fost modificată.

CONSTANTIN DONŢOV, deţinut condamnat pe viaţă: „Peste fiecare ceas veneau acolo, şi deschideau uşa, ştiam că la rastrel îi duc pe condamnaţi. Către mine 11 i-au împuşcat. Şi într-o bună dimineaţă a venit şi mi-a spus că Elţin a făcut un ukaz ca să schimbe de la vâşaia mera, la denţie pe viaţă”.

Bărbatul a zăcut 17 ani în pușcăriile rușești până a fost transferat în Republica Moldova. Acum e unul dintre veteranii condamnaților pe viață din Penintenciarul din Rezina. Îşi recunoaşte vina şi regretă fapta comisă, dar e conştient că zilele care i-au mai rămas îi sunt pecetluite să le trăiască după gratii.

La biblotecă, l-am întâlnit pe Andrei, cel mai tânăr condamnat pe viaţă din Republia Moldova. Bărbatul a acceptat să ne vorbească dar a insistat să-i păstrăm anonimatul.

ANDREI, deţinut condamnat pe viaţă: „În 2015 am ajuns după gratii. Aveam 18 ani la acel moment. După puţin timp, nu ţin minte cât a durat ancheta, am fost condamnat pe viaţă. La 19 ani am fost condamnat pe viaţă”.

Andrei este din Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia. Îşi aminteşte cu lux de amănunte de ziua când, împreună cu un amic, a jefuit și a ucis un om.  Acum regretă cele întâmplate și îşi recunoaşte doar parţial vina.

ANDREI, deţinut condamnat pe viaţă: „Eu lucram la acel om. Am mers la el după salariu. El era în stare de ebrietate. Am început să ne certăm, iar în scurt timp, totul a degenerat în violenţă. În timpul bătătii, el a căzut şi şi-a spart capul”.

Andrei povestește că desi victima mai respira, au decis să-l ducă într-un beci, unde l-au lasat să moară într-o baltă de sânge. Victima a fost găsită, fără suflare, abia peste câteva zile.

ANDREI, deţinut condamnat pe viaţă: „Foarte mult regret. Nu am vrut, aşa s-a întâmplat. Dar nu pot schimba nimic.  - Primii 10 ani sunt cei mai grei, aşa se spune. - Pentru mine, cei opt ani petrecuţi după gratii, sunt un adevărat iad. E foarte greu din punct de vedere moral. Ar trebui să fiu deja pregătit psihologic, dar niciodată nu poţi fi pregătit”.


Tânărul deținut nu şi-a văzut familia de aproape cinci ani. E conştient că riscă să-și petreacă restul zilelor în spatele gratiilor iar relația cu cei dragi este complicată.

ANDREI, deţinut condamnat pe viaţă: „Foarte mult vreau să-i văd, să-i aud şi să-i îmbrăţişez. Vreau să comunic cu ei, dar nu vreau ca ei să se obişnuiască cu asta pentru că cine ştie ce se poate întâmpla, şi nu voi avea posibilitate să vorbesc cu ei. Şi pentru ca ei să nu-şi facă griji. Să dea Domnul să fie mai uşor şi poate vom comunica mai des şi poate ne vom vedea”.


În primii 10 ani de detenţie, unii condamnaţii pe viaţă au dreptul doar la întrevederi scurte cu rudele. Acestea pot avea loc doar o dată pe lună, cu o durată de până la patru ore. De un astfel de privilegiu se pot bucura doar puşcăriaşii cu un comportament adecvat şi fără sancţiuni din partea conducerii. După 10 ani petrecuţi după gratii, o dată la trei luni, deţinuţii capătă dreptul să aibă și vizide de trei zile. Întâlnirile de lungă durată se fac într-o aripă separată a penitenciarului, unde sunt amenajate încăperi speciale.

În ziua când am filmat, în camera de vizită, unul dintre deţinuţii era vizitat de soţie, frate şi nepot. După îmbrăţişări, au mers la bucătărie pentru că soţia i-a adus alimente care să-i ajungă pentru mai multe zile.


Gheorghe a fost condamnat pe viaţă pentru jaf, omor şi luare de ostatici încă în perioada sovietică. Bărbatul a petrecut 34 de ani după gratii, iar cu Alina s-a căsătorit în 2018, în închisoare. Cei doi s-au cunoscut de ziua uşilor deschise, care se organizează periodic în penitenciar. Femeia nu scapă nici o ocazie pentru a-şi viza soţul după gratii.


GHEORGHE, condamnat pe viaţă: „Am văzut că-i al meu, şi nu mai mult şi nu mai puţin. Am stat de vorbă, am făcut cunoştinţă una alta. Pe urmă întrevedere de scurtă durată. Şi deja am făcut  un pas ca să ne căsătorim”.

ALINA, şoţia: „Doamna Alina, cum de fapt să fii soţia unui condamnat pe viaţă? E greu din cauza că suntem departe. -  Rudele dumneavoastră, cum au reacţionat când au aflat?- Ele nu ştiu. Nu cunosc.- Ei da ce rude, numai mătuşa, restul deja.,, Mama nu-i, tata nu-i.- Nu vreţi să le spuneţi?
- Eu le-am spus că-s căsătorită, dar tot mă întreabă unde ţi-i soţul. La Italia, la zarabotcă”.


Gheroghe şi Alina au stat trei zile împreună în penitenciar. Blocul pentru întâlniri de lungă durată e dotat cu tot ce trebuie. E asemenea unui  apartament mic, dar cu gratii la geamuri şi uşi din metal. Are frigider, canapea şi fotolii, cuptor, aragaz electric şi un televizor. Este şi o baie spaţioasă cu duş şi apă caldă. Deţinuţul sau familia acestuia suportă cheltuielile pentru plata utilităţilor.  Statul este obligat să asigure doar întreţinerea condamnatului pe viaţă pe care îl are în custodie. Se cheltuie vreo 10 euro zilnic pentru un singur deţinut. Suma include inclusiv cheltuielile pentru alimentaţia zilnică a deţinuţilor. Din blocul pentru întâlniri, am mers la cantina închisorii. Se pregătea prânzul. Pentru că persoanele condamnate pe viaţă au un regim restricţionat şi nu au dreptul să iasă din celulele decât pentru un anumit interval de timp, mâncarea e preparată de către deţinuţii condamnați la termen. Igor Chelban e bucătar şef.


IGOR CHELBAN, deţinut, bucătar şef: „Se face o oră jumătate, două. Se face mai bine, mai calitativ, mai bunişor. Punem margarin, gramajul care trebuie să-l punem”.


NICOLAE BOICO, reporter TVR MOLDOVA: „Mâncarea se prepară în două cazane electrice. Ambele au câte 250 de litri. Astăzi la prânz, deţinuţii vor mânca ciorbă din varză şi la felul doi, terci din orz”.

FIODOR ROŞCOVAN, şef post, Serviciu Logistic şi administrare: „Nicio mâncare fără carne nu se face. Zilnic este carne în hrană, în alimentaţie. Carne, peşte, lapte. Şi o dată la patru zile se primeşte norma de ouă”.

Mâncarea este repartizată deţinuţilor conform raţiei zilnice, iar meniul e de fiecare dată diferit.

FIODOR ROŞCOVAN, şef post, Serviciu Logistic şi administrare: „Avem borş, borş cu sfeclă roşie. Avem supă cu macaroane. Avem supă cu mazăre de două ori pe săptămână. Avem varză înăbuşită seara. În fiecare joi, avem orez în meniu. Două ori pe săptămâna avem hrişcă. La micul dejun este laptele, ceaiul, terciul şi inclusiv ouă”.

Statul asigură trei mese pe zi. Mâncarea le este adusă direct în celule. Deţinuţii au, de asemenea, dreptul la mai multe activităţi de recreere. Să facă sport de exemplu.

NICOLAE BOICO, reporter TVR MOLDOVA: „Fiecare deţinut, condamnat pe viaţă poate face sport în fiecare zi. În interiorul penitenciarului a fost amenajată şi o sală de antrenamente. Aici sunt mai multe aparate de fitness. Un singur antrenament, durează o oră”.


Deţinuţii se pot înscrie la studii liceale sau profesional-tehnice. Orele sunt predate online, în nişte celule special amenajate. O parte dintre condamnaţi aleg să-şi ocupe timpul cu folos, pentru a scăpa de rutina zilnică. Mulţi cer ajutorul specialiştilor cu diverse probleme de ordin psihologic.    

NATALIA ANDRIUŢĂ, psiholog: „Revin ca un sprijin pentru adaptarea la condiţiile de detenţie. Şi rezolvarea unor probleme care vor fi invocate. Adică. Ne strădim să fim un sprijin pentru el”.

Fiecare puşcăriaş are un plan individual de ispăşire a pedepsei, care prevede şi prestarea unor munci neremunerate.

VEACESLAV DASCĂL, director, Penitenciarul 17: „La amenajarea penitenciarului, curăţenie. Careva momente legate de construcţie, etc. Ei trebuie să presteze nu mai mult de două ore pe zi munci neremunerate şi care nu depăşeşte zece ore săptămânal”.


De la declararea independenţei Republicii Moldova, niciun deţinut condamnat pe viaţă nu a fost eliberat. Speranța însă nu a murit pentru mulți dintre ei. În decembrie 2021, în Republica Moldova a intrat în vigoare o lege care prevede atragerea în actul de amnistie şi a condamnaţilor cu cea mai severă pedeapsă. Sunt însă mai multe condiţii dure pe care trebuie să le respecte. Ei pot fi eliberaţi doar după 30 de ani de detenţie, inclusiv prin comuntarea pedepsei iniţiale. O decizie finală e luată de instanţa de judecată.  

NADEJDA BURCIU, secretar de stat, Ministerul Justiţiei: „Legea cu privire la amnistie a prevăzut câteva condiţii. Una fiind un comportament exemplar sau un risc de recidivă mediu sau scăzut. Şi în cazul deţinuţilor pe viaţă  ei au fost evaluaţi de către comisiile speciale instituite la nivelul penitenciarului. O parte din ei, aproximativ jumătate. Au fost evaluaţi cu risc mediu şi scăzut. S-au transmis spre instanţă demersuri cu privire la aplicarea amnistiei dar până în prezent nu a fost examinat niciun caz, şi respectiv nu a fost eliberat niciun deţinut”.

În prezent, Ministerul Justiţiei de la Chişinău elaborează un proiect legislativ pentru revizuirea întregului model şi sistem de executare a pedepsei.

NADEJDA BURCIU, secretar de stat: „Pe viitor, noi vrem să instituim un sistem progresiv de executare a pedepsei ceea ce ar însemna că o persoană începe executarea într-un regim strict. Dacă dă dovadă de corijare, respectă regimul de detenţie, frecventează munca studiile, programele de corecţie şi în cazul deţinuţilor pe viaţă, pe parcursul a şase ani, el poate fi transferat într-un regim mai blând. Asta ar însemna un sector de tip semiînchis. Spre sfârşitul termenului poate depune o cerere pentru transfer progresiv, la un regim mai blând, de tip deschis”.

Documentul a fost publicat, pentru consultări publice pe site-ul Ministerului Justiţiei. În prezent, în Republica Moldova sunt 129 de condamnaţi cu detenţie pe viaţă. 125 dinte aceştia şi-au aflat sentinţa în ultimii 22 de ani iar 7 anul trecut. Condamnați pe viață sunt doar bărbații. În Codul Penal se prevede că detenția pe viață nu poate fi aplicată femeilor și minorilor.