Educație

Peste 60 de proiecte de cercetare, lansate de România și R. Moldova. „Vom găsi soluții inovatoare”

Peste 60 de proiecte de cercetare, lansate de România și R. Moldova

România și Republica Moldova lansează 62 de noi proiecte comune în domeniul cercetării, finanţate cu 10 milioane de Euro. Opt milioane sunt de la Bucureşti, iar celelalte două de la Chişinău. În acest fel, se ajunge la 100 de proiecte de cercetare derulate de cele două ţări în ultimii ani. Aceste iniţiative vor stimula inovaţia şi accesarea comună a fondurilor europene.


Cele 62 de echipe mixte de cercetători din Republica Moldova și România vor beneficia de finanțare pentru a dezvolta proiecte în domenii precum sănătatea, schimbările climatice, bioeconomia și cultura. Aceasta este a doua serie de proiecte bilaterale, primul program de acest fel finanțând 38 de iniţiative în cercetare.

DANIEL FUNERIU, cercetător, România: Esenţa acestor proiecte comune este că, începând de astăzi, putem afirma că România și Republica Moldova trec într-o nouă etapă de colaborare, etapa dezvoltării în comun, pentru a fi mai puternice în Uniunea Europeană, prin cercetare și prin reunirea celor mai luminate minți.

VIORICA GLADCHI, cercetător ştiinţific, R. Moldova: Proiectul bilateral cu România este dedicat studiului teoretic și aplicativ al activității vitaminei B12, care are un efect deosebit de important.

Dr. LILIANA CECLU, conf. univ., R. Moldova: Proiectul pe care l-am câștigat are impact asupra mediului, în special prin obținerea de noi produse alimentare, valorificând deșeurile bioalimentare. Vom dezvolta abilitățile și competențele cercetătorilor, atât din Republica Moldova, cât și din România.

DAN PERCIUN, ministrul Educaţiei şi Cercetării, R. Moldova: Este o inițiativă foarte importantă, o dovadă a colaborării tot mai strânse în domeniul cercetării între țările noastre și un rezultat concret pentru cercetătorii din Republica Moldova, care le oferă oportunitatea de a avea acces la infrastructura de cercetare din România. Şi îi va face mai puternici, mai bine pregătiți și cu șanse mai mari, pe viitor, să acceseze – eventual tot împreună – proiecte europene de cercetare.

DANIEL OVIDIU DAVID, ministrul Educaţiei, România: Sunt proiecte de cercetare complexe, care acoperă domenii diverse, de la sănătate, cultură, climă, hrană și bioeconomie, adică aspecte esențiale cu care ne confruntăm astăzi.  Credinţa noastră este că, dacă lucrăm împreună și ne punem competențele în comun, vom reuși să găsim soluții mai inovatoare. Ne sprijinim reciproc și devenim mai puternici în acest proces de reașezare a lumii, pentru a construi și a rămâne parte din lumea liberă în care vrem să fim.

Cei doi miniştri au participat şi la Forumul "Împreună mai puternici în Spațiul European al Cercetării", ediția a II-a. Oficialul din România a anunţat că profesorii de gimnaziu din Republica Moldova pot accesa lecții digitale din România prin intermediul platformei Edulib. De asemenea, peste 100 de profesori care predau limba română în școli cu predare în limba rusă beneficiază de stagii de formare în universități din România, pentru a-și consolida competențele lingvistice și culturale. O altă iniţiativă asemănătoare a fost organizarea unei tabere la Iași, destinate unui grup de 200 de elevi vorbitori de limbă rusă din Republica Moldova.

REPORTER: CARINA MULLER
Imagine: Vadim Verbnîi

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Editor