În Republica Moldova a fost instituită Ziua Judecătorului, care va fi sărbătorită anual la 20 iulie, drept o zi profesională dedicată recunoașterii rolului esențial pe care judecătorii îl au în garantarea justiției și a statului de drept. Decizia a fost luată marți, 25 februarie, de Consiliul Superior al Magistraturii.
„Această inițiativă reflectă aprecierea pentru profesionalismul, imparțialitatea și responsabilitatea cu care judecătorii își desfășoară activitatea, contribuind la consolidarea încrederii publicului în actul de justiție”, se spune într-un comunicat CSM.
Ziua Judecătorului va fi marcată anual la 20 iulie, dat fiind faptul că în această zi, în anul 1995, a fost adoptată legea privind statutul judecătorului.