Comunitatea religioasă (CR) Mânăstirea Eroilor cu Hramul „Înălțarea Domnului” din satul Stoianovca, raionul Cantemir, Republica Moldova, a implementat în perioada 01. 04.2024 – 30.11.2024, proiectul „Mănăstirea Eroilor Români din Ţiganca, Republica Moldova – centru de istorie, cultură și spiritualitate românească – continuare proiect 2”, finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) din cadrul Guvernului României.
Proiectul își propune să contribuie la finalizarea, de la roșu, a lucrărilor la spațiile de acomodare-primire (așa numita Casă Monahală), astfel încât această unitate să poată oferi spații de cazare pentru monahi, pelerini, studenți și profesori, respectiv nouă chilii monahale, o mica trapeză cu bucătărie, 30 de locuri cazare.
În acest sens, am finalizat lucrarile edificiului sus menționat cu sprijinul financiar al DRP, respectiv: prin proiect s-a realizat o infrastructură cu o durată de exploatare foarte lungă (cel puțin 20 ani), care va permite derularea de activități culturale, educative și spirituale prin care identitatea românească și legăturile cu România vor fi întărite, cultivate și afirmate (tabere de vară, cercuri de pictură, tabere de muzică etc).
Valoarea proiectului este de 1.680.000 lei, din care 1.600.000 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă oferită de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, iar 80.000 lei contribuția proprie.