Este frig și întuneric în casele multor ucraineni. În multe zone din țară, temperaturile au scăzut pănă la minus 20 de grade. Masivele atacuri lansate de ruși asupra infrastructurii energetice a Ucrainei au lăsat sute de mii de oameni fără acces constant la căldură, apă sau lumină.
Mai mult de 700 de clădiri rezidențiale din Kiev au rămas fără încălzire, fapt care îngreunează viaţa locuitorilor.
„Trei din patru nopți dormim în subsol. Nu avem lumină, nu avem încălzire. Cumpărăm o mulțime de pături și ne înfășurăm în ele”
Totuși, unii ucraineni au găsit o modalitate de a face față situației dificile și se străduiesc să rămână optimiști.
„Suntem aici pentru a simți emoții pozitive. Este pur și simplu imposibil să trăiești în acest vortex negativ tot timpul. Nu vreau să plâng. Vreau să mă bucur de viaţă cumva”
Veteranii din Corpul al Treilea de Armată al Ucrainei au înființat în Kiev un Punct de Invincibilitate, adică o zonă unde rezidenții afectaţi de condiţiile meteorologice primesc sprijin.
Yevehen, organizator al Punctului de Invincibilitate: Știți, la Kiev am avut o situație în care la un moment dat locuitorii din Kiev ajutau și donau armatei, iar acum armata a venit să-i sprijine pe locuitorii din Kiev într-o perioadă atât de dificilă. După cum știți, situația din districtul Desnian este foarte dificilă.
Echipele de intervenţie repară fără încetare infrastructura critică avariată de inamic pentru a readuce căldura în casele oamenilor.
Volodimir Zelenski: Cea mai dificilă situație este în prezent la Kiev, în principal cu încălzirea, existând și probleme semnificative cu electricitatea. Echipaje din multe dintre regiunile noastre, de fapt din toată țara, inclusiv din regiunile din prima linie, au fost mobilizate pentru a ajuta Kievul.
Președintele Volodimir Zelenski a avut miercuri o discuție telefonica cu omologul sau francez Emmanuel Macron. Franţa va trimite generatoare în Ucraina în viitorul apropiat. De asemenea, pentru acest an, sunt programate livrări suplimentare de aeronave franceze, rachete de apărare aeriană și bombe aeriene.
De pe cealaltă parte a Atlanticului, Secretarul de stat american, Marco Rubio, a declarat că se fac demersuri energice pentru a reconcilia revendicările Ucrainei și Rusiei asupra regiunii Donețk. El a adăugat că acesta este una dintre puținele chestiuni rămase de rezolvat pentru a se putea ajunge la un acord de pace.