Marius Diaconescu, conferențiar universitar la Facultatea de Istorie a Universității din București, de ziua națională a României, a spus că nu se poate vorbi de două popoare distincte când toate astea ne leagă. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii "Punctul pe AZi" de la TVR Moldova.
„Este vorba de propagandă rusă, apoi preluată de sovietici, iar după ʼ91 din nou preluată de Rusia, după destrămarea Uniunii Sovietice. Este discursul lor obișnuit pentru a ține Basarabia ruptă de patria mamă. Acest discurs a început undeva în jur de 1900, a căpătat o mai mare intensitate după 1924, când după răscoala de la Tatarbunar și-au dat seama bolșevicii că nu pot rupe Basarabia de România, iar în perioada ocupației sovietice a Basarabiei, în timpul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, acesta era discursul oficial”, a conchis Marius Diaconescu.
Totodată, Marius Diaconescu a menționat că toți copiii, bătrâni, femei, bărbați învățau la ședințe de partid sau la școală că moldovenii sunt un popor diferit de români și că vorbesc limba moldovenească.
„E practic o propagandă care a funcționat zi de zi, un gen picătură chinezească. Și, de aceea poate mai sunt astăzi un număr de basarabeni care încă mai sunt sub efectul sau impactul acestei propagande rusești. Să sperăm că încet-încet își vor da seama care e adevărul. Până la urmă trebuie să conștientizăm cu toții că suntem un singur popor, poporul român. Că ne spunem ardeleni, că ne spunem moldoveni, olteni, toți suntem români. Eu personal, mă identific român-ardelean, la fel, cum voi vă identificați probabil, un român-moldovean sau român-basarabean. Nu înseamnă că suntem diferiți. Vorbim aceeași limbă, avem istorie comună, avem tradiții care sunt la fel, dansăm la fel, cântăm la fel, legendele noastre, poveștile noastre sunt la fel. Nu se poate vorbi de două popoare distincte când toate astea ne leagă”, a mai adăugat acesta.
Românii de pretutindeni sărbătoresc pe 1 Decembrie Ziua Națională a României, cel mai important moment din istoria românilor. În urmă cu 105 ani, la 1918, la Alba Iulia a avut loc Marea Adunare ce a votat unirea Transilvaniei cu România, și a consfințit ceea ce acum numim România Mare.
Ediţia emisiunii "Punctul pe AZi” de la TVR Moldova poate fi urmărită mai jos.