Sport

Emoțiile judo-ului european sunt simțite, în aceste zile, la Chișinău

video

În premieră, Republica Moldova este gazda Campionatului European de Judo la Tineret. Primii reprezentanți ai "tricolorilor" și-au demonstrat deja abilitățile, fiind încurajați de sute de spectatori, veniți cu drapelul țării la "Chișinău Arena". TVR MOLDOVA este partenerul media general al evenimentului sportiv de amploare.

Alexandru Moraru a fost primul reprezentant al Republicii Moldova care a luptat pe tatami-ul de la Chișinău. Susținut gălăgios din tribune, judocanul antrenat de Dorin Goțonoagă l-a învins pe sârbul Jeremic Matija, în runda de debut a categoriei de 66 de kilograme.

În același concurs a evoluat Tudor Guștiuc. În limitele de 60 de kilograme, și-a demonstrat abilitățile Vladimir Iacomi, iar în competiția de 73 de kilograme, Republica Moldova a fost reprezentată de Renat Croitoru și Vlad Mitru. Au concurat astăzi și fetele. Este vorba despre Iana Prituleac, Xenia Vainer, Tatiana Dutca, Elizaveta Pavlenco, Madina Duminica, Maria Rusu, Alexandra Chiron și Gabriela Herța.

GABRIELA HERȚA, judocană, Republica Moldova: – Cum a fost să lupți la un Campionat European organizat acasă? – Este ceva deosebit și o mare onoare să reprezint țara noastră. Am avut emoții de nedescris. M-am simțit extrem de bine. Mi-aș dori ca de fiecare dată să avem parte de o astfel de susținere.

Sportivii din Republica Moldova s-au bucurat de susținerea spectatorilor. Intrarea la "Chișinău Arena" pentru iubitorii judo-ului este liberă.

Timp de trei zile, la turneul continental se vor bate 308 judocani din 37 de țări, printre care și România, care s-a prezentat cu șase fete și tot atâția băieți.

VANESSA TOLEA, judocană, România: Am fost foarte plăcut surprinși când am aflat că turneul este organizat chiar lângă noi. Organizarea este excelentă. Ne simțim foarte bine. Totul este în regulă.

Au fost câteva zile de pregătiri intense pentru a transforma edificiul de la periferia Chişinăului într-o locație care să corespundă standardelor Federației Europene de Judo.

ADRIAN SĂU, jurnalist TVR MOLDOVA: Trei tatami au fost amenajate în sala mare de la "Chișinău Arena". În spatele lor este montat și podiumul de premiere, unde cei mai buni judocani vor fi recompensați cu medaliile europene.

Finalele și ceremoniile de premiere vor fi difuzate de TVR MOLDOVA, partenerul media general al eveniment. Campionatul European de Judo, cu participarea sportivilor de până la 23 de ani, se va încheia duminică, cu turneul pe echipe. Costurile de organizare se ridică la 12 milioane de lei.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter