Laureat al Premiului Naţional, deţinător al „Ordinului Republicii”, Sergiu Cuciuc este unul dintre cei mai renumiţi pictori din generaţia de aur a artei plastice naţionale s-a stins din viață.
A fost preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici într-o perioadă dificilă. A fost cel care acum mai bine de 30 de ani a inaugurat, împreună cu maestrul Mihai Grecu şi cu pictorul român Ilie Boca, expoziţia „Saloanele Moldovei”.
Serghiu Cuciuc e originar din satul Doibani, raionul Dubăsari. A absolvit Şcoala de Arte Plastice din Chişinău şi Academia de Arte Plastice „I. Repin” din Sankt-Petersburg. Din 1965 este membru al UAP din Moldova. În anii 1987-1992 a fost preşedinte al Comitetului de Conducere al Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova. În 1995-1999 este şef al Direcţiei Principale Patrimoniu Cultural, Arte Plastice a Ministerului Culturii, iar în 2002-2003 deţine funcţia de viceministru al Culturii.
Plasticianul Sergiu Cuciuc a participat la numeroase expoziţii de artă contemporană în România, Rusia, Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, Franţa, Danemarca, Germania, Mongolia, Japonia, Ucraina, Belarus, Lituania şi Kazahstan. A elaborat o serie de lucrări din ciclurile: „Maramureş”, „Locuri natale”, „Butuceni” etc.
Ministerul Culturii exprimă sincere condoleanțe familiei, rudelor, discipolilor, tuturor celor care l-au cunoscut și în amintirea cărora va trăi veșnic, așa cum a fost o personalitate deosebită, care a ştiut să adune oamenii de creaţie în jurul său.