O femeie de 37 de ani din raionul Sângerei a trăit un moment cu totul special, aducând pe lume al nouălea copil chiar în ambulanță, în drum spre spital.
Cazul a avut loc luni, la ora 14:14, când femeia a solicitat intervenția medicilor, acuzând contracții uterine.
În doar 12 minute, ambulanța a ajuns la domiciliu unde personalul medical a evaluat pacienta, constatând că gravida în vârstă de 37 ani, la sarcina a noua, termenul de 38-39 săptămâni. Nașterea prezenta semnele de debut al travaliului și s-a decis de a o transporta de urgență la spital.
Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, pe parcursul deplasării, nașterea s-a declanșat, iar 31 de minute mai târziu, la ora 14:45, în ambulanță, s-au auzit primele plânsete ale nou-născutului.
Femeia a născut un băiețel sănătos, cu greutatea de 3.350 de grame. Mama și copilul au fost ulterior transportați la Centrul Perinatal al Spitalului Clinic Bălți, unde au beneficiat de îngrijirile postnatale necesare.