Un bărbat în vârstă de 47 de ani a fost condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare, după ce a comis o tâlhărie într-un magazin alimentar din centrul Chișinăului. Sentința a fost pronunțată de prima instanță, anunță Procuratura municipiului Chișinău.
Potrivit procurorilor, incidentul s-a produs în seara zilei de 9 mai 2026. Inculpatul a intrat în magazin și a amenințat vânzătoarea cu un cuțit, cerându-i să îi predea banii din casa de marcat.
Victima a declarat că i-a spus agresorului că nu sunt bani în casă. În acel moment, bărbatul a luat trei batoane de ciocolată „Snickers” de pe raft, după care a tras femeia de păr și de cap, încercând să o imobilizeze și să o doboare la pământ. Ulterior, acesta a deschis casa de marcat și a sustras 157 de lei.
Femeia a reușit să apese butonul de panică, iar la fața locului a intervenit echipa serviciului de pază contractat de magazin.
În fața instanței, inculpatul și-a recunoscut vina, a declarat că regretă fapta comisă și a menționat că și-a cerut scuze victimei chiar în ziua incidentului.
Sentința poate fi atacată cu apel și nu este definitivă.