Educație

Sprijinul financiar acordat elevilor poate fi transferat pe cardul părinților

Video

Ministerul Educatiei a anuntat că sprijinul financiar în valoare de 1.000 de lei, oferit pentru fiecare copil din clasele I–IX, la începutul noului an școlar, poate fi transferat direct pe cardul părinților. Aceștia trebuie să se înregistreze pe platforma guvernamentală mcabinet.gov.md și să urmeze câțiva pași. Cei care nu posedă un card bancar vor putea ridica banii de la poștă, după data de 4 septembrie.

VALENTINA OLARU, secretar de stat, Ministerul Educaţiei şi Cercetării: Cei care nu au fost înscrişi sunt în proces de căutare a unei instituţii şi, către 15 august, nu au fost îmatriculaţi şi introduşi în plaforma SIME; vor depune o cerere către CNAS, separat din partea fiecăui părinte.

Autentificarea pe platforma guvernamentală mcabinet.gov.md este obligatorie pentru părinții care vor sa primeasca banii pe card. Este nevoie semnătura mobilă, semnătura electronică sau buletinul electronic.

Dacă solicitantul nu posedă niciunul din aceste documente, poate merge la banca la care a fost emis cardul pentru a completa o cerere de asociere a contului. Există și opțiunea de a ridica banii în numerar de la orice oficiu poștal din Republica Moldova.

Potrivit estimărilor, ajutorul de 1.000 de lei vor beneficia aproape 295.000 de elevi din ciclul primar și gimnazial, iar suma totală alocată va fi de 300 de milioane de lei.

Banii vor putea fi folosiți fără restricții, iar părinții nu vor fi obligați să prezinte bonuri sau justificări pentru cheltuieli. REPORTER: GBRIELA SULEAC Imagine: Artiom Cereseu

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Editor