Actualitate

A fost ales administratorul Aeroportului Internațional Chișinău „Eugen Doga”. Cine este acesta?

post-img
imagine simbol

Sergiu Spoială a câștigat concursul pentru ocuparea funcției de administrator al Întreprinderii de Stat „Aeroportul Internațional Chișinău, potrivit Agenției Proprietății Publice (APP).

Sergiu Spoială a obținut cel mai mare punctaj în urma unui concurs desfășurat de APP. Concursul a fost organizat în două etape: preselecția candidaților și proba interviului. În urma primei etape, din cele 11 dosare depuse, au fost admiși la etapa interviului trei candidați: Spoială Sergiu, Podcorîtov Roman, Erimei Anna.

„Decizia Consiliului de administrație privind desemnarea câștigătorului a fost adoptată în unanimitate și urmează a fi transmisă fondatorului în termenul stabilit, în vederea inițierii procedurii de încheiere a contractului individual de muncă în condițiile legii”, se menționează în comunicatul de presă.

În prezent, interimatul funcției de administrator al întreprinderii de stat este asigurat de Sergiu Spoială. Aeroportul Internațional Chișinău gestionează și Aeroportul Mărculești.

Sergiu Spoială a preluat mandatul de administrator interimar în februarie 2024, după ce fostul administrator, Constantin Vozian, a demisionat.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter