Actualitate

VIDEO. Familia Regală a României, în vizită la Chișinău. Majestatea Sa Margareta și Principele Radu, întrevedere cu președinta Maia Sandu

post-img
vizită

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, efectuează, vineri, o vizită la Chişinău, alături Principele Consort Radu, unde au programate întâlniri cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu şi preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.

Este a 15-a vizită a Familiei Regale a României în Republica Moldova, din anul 2005 încoace.


Programul Casei regale cuprinde trei întâlniri oficiale la nivel înalt. Prima  a avut loc la Academia Forţelor Armate "Alexandru cel Bun" din Chişinău. A participat Principele Consort Radu, care a avut o întrevedere cu o delegaţie condusă de rectorul comandant al Academiei, colonelul Iurie Gîrneţ şi secretarul de stat din cadrul ministerului Apărării din Republica Moldova, Sergiu Plop.

Au fost purtate discuţii privind perspectivele de colaborare dintre Casa Regală a României şi Academia Forţelor Armate "Alexandru cel Bun" din Chişinău şi au fost vizitate spaţiile educaţionale ale subdiviziunilor didactico-ştiinţifice, sălile de lectură ale bibliotecii şi Centrul Ligvistic al Academiei.

Principele Consort Radu a subliniat că nu s-a schimbat nimic în ceea ce priveşte ataşamentul Casei Regale pentru domeniul apărării naţionale.

"Casa Regală a privit întotdeauna relaţia cu armata ca fiind, probabil, principala legătură cu instituţiile ţării. Această sută de ani care a trecut nu a fost niciodată simplă, nu a fost uşoară, dar Coroana nu a ţinut neapărat cont de meandrele politice sau de pericolele militare. A fost, pe cât a putut, loială identităţii naţionale, indiferent de cum arată configuraţia politică a momentului. A fost un noroc pentru Casa Regală pentru că i-a avut pe regele Ferdinand sau regina Maria sau regele Mihai", a precizat Principele Radu.

Familia Regală a României mai are întâlniri cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter