Recomandări

„Tradiții”. Mioara VelicuI: ,,Dacă astăzi mai sunt pe scenă, o datorez publicului’’

post-img
„Tradiții”. Mioara VelicuI: ,,Dacă astăzi mai sunt pe scenă, o datorez publicului’’

Celebra interpretă de muzică populară, Mioara Velicu, este invitata Tatianei Slivca în cadrul emisiunii TRADIŢII.

Acum trei decenii, Mioara Velicu a fost pentru prima dată la Chişinău şi vorbeşte până astăzi despre acele clipe. 

Reprezentantă de seamă a generaţiei de aur a muzicii populare româneşti, distinsa artistă ne va povesti despre viaţa şi activitatea profesională, despre istoria unor cântece care au făcut-o cunoscută. 

Mioara Velicu, artistă: ,,Am venit prima dată cu un spectacol la Chişinău în anul 1989. Am cântat cinci cântece şi am făcut şase bisuri. Nicolae Botgros a fost cel care mi-a ales repertoriul, sfătuindu-mă că trebuie să cânt obligatoriu şi o doină. L-am ascultat şi a fost foarte bine, pentru că într-un spectacol contează stația, orchestra și dirijorul.’’

Îi place să spună că are şapte ani de-acasă şi este moştenitoarea talentului mamei sale, care era o bună cântăreaţă a satului. De la ea a mai preluat chipul, bunul simţ şi credinţa. 

A plecat în lume la 18 ani, convinsă că vrea să devină o mare artistă, şi-i mulţumeşte lui Dumnezeu că a prins vremurile în care numai talentul şi valoarea te făcea cunoscut. 

Mioara Velicu, artistă: ,,Dacă astăzi mai sunt pe scenă, o datorez publicului. Asta pentru că publicul te ridică şi tot el te coboară.”

Mioara Velicu nu se consideră vedetă, ci mai degrabă un slujitor al cântecului popular.

Întotdeauna zice că mai are trepte de urcat și îl roagă pe Dumnezeu doar să-i țină vocea, să mai poată înveseli publicul drag. Cea mai mare bucurie a ei este atunci când spectatorii fredonează versurile cântecelor și o ajută să facă schimb de energie. 

Emisiunea „TRADIŢII” este difuzată la TVR MOLDOVA - duminică, ora 21.00, (reluare, luni, ora 1.00 şi vineri, ora 10.00), la TVR INTERNAȚIONAL - sâmbătă, ora 13:00 şi la TVR CULTURAL - duminica, ora 8.00. 

Programul, realizat şi prezentat de jurnalista Tatiana Slivca, pune în valoare patrimoniul național - material şi imaterial - şi promovează obiceiurile românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter