La această oră, în PTF Leușeni se înregistrează trafic majorat de microbuze. Aglomerată este direcția de ieșire din Republica Moldova, informează Poliția de Frontieră.
Autoritățile de control întreprind măsuri pentru fluidizarea traficului transfrontalier și se lucrează la capacitate maximă.
Poliția de Frontieră recomandă participanților la traficul transfrontalier să opteze din timp pentru traversarea prin PTF Leova, PTF Costești sau PTF Cahul.

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 47.954 traversări.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi: PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 13 862 traversări persoane;
PTF Leușeni – 5 472 traversări persoane;
PTF Sculeni – 5 200 traversări persoane;
PTF Palanca – 4 395 traversări persoane;
PTF Otaci – 4 162 traversări persoane.