Economic

O companie de creditare nebancară, obligată de CNPF să revizuiască toate creditele oferite

post-img
CNPF

Consiliul de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare a prescris OCN ”Financecasa” SRL să revizuiască, în termen de 60 zile, portofoliul de credite în desfășurare în vederea identificării tuturor debitorilor în raport cu care s-a admis depășirea limitei prevăzută la art. 15 alin. (7) lit. a) din Legea nr. 202/2013, respectiv, aplicarea art. 15 alin. (9) și alin. (9)1 din aceeași lege, cu notificarea corespunzătoare a debitorilor.

Hotărârea CNPF a fost aprobata în contextul procedurii administrative inițiate la petiția depusa de către un consumator, care a solicitat verificarea legalității acțiunilor OCN ”Financecasa” SRL în domeniul contractelor de credit pentru consumatori, scrie Bizlaw.md.

Legea prevede că se interzice aplicarea ratei dobânzii de credit anuale specificate în contractul de credit dacă aceasta depășește 50%, iar toate celelalte plăți aferente (comisioane, taxe, penalități, dobânzi de întârziere și orice alt tip de plată), cu excepția dobânzii, pe o zi de credit depășesc 0,04% din valoarea totală a creditului pentru termenul de utilizare efectivă a creditului de către consumator.

În cazul încălcării acestei prevederi, creditorul are dreptul să solicite doar restituirea sumei inițiale debursate conform contractului de credit acordat, fără revendicarea altor plăți prevăzute în contract (inclusiv dobânda, comisioanele, taxele, penalitățile, dobânzile de întârziere şi orice alt tip de plăți). Prezenta prevedere se aplică inclusiv în cazul în care creditorul a transmis unei persoane terțe dreptul de încasare a creanțelor aferente contractului de credit acordat.

Autoritatea de supraveghere solicită restituirea de către creditor a tuturor plăților prevăzute în contract (care includ dobânda, comisioanele, taxele, penalitățile, dobânzile de întârziere și orice alt tip de plată), cu excepția sumei inițiale debursate conform contractului de credit.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter