Actualitate

Președintele interimar al Senatului României, Mircea Abrudean, vine la Chișinău

post-img
Mircea Abrudean

Președintele interimar al Senatului României, Mircea Abrudean, va efectua marți, 25 martie 2025, o vizită oficială în Republica Moldova.

Președintele interimar al Senatului României, Mircea Abrudean, va avea o întrevedere cu șeful legislativului de la Chișinău, Igor Grosu. Ulterior, cei doi președinți vor susține o declarație de presă, care va începe la ora 11:45.

Președintele interimar al Senatului României va mai avea o întrevedere cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. 

La Guvern, oficialul are planificate întrevederi cu prim-ministrul, Dorin Recean, și viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov.

În cadrul vizitei oficiale se va discuta despre intensificarea cooperării dintre Republica Moldova și România în sectoarele-cheie, precum și despre agenda de reforme și parcursul european al Republicii Moldova.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter