Circulaţia trenurilor, pe tronsonul de cale ferată Cahul-Giurgiuleşti, ar putea fi reluată abia în martie 2024. Pentru asta trebuie reparată o porţiune de 350 de metri, din zona satului Văleni, avariată în timpul alunecărilor de teren din vara anului 2022.
NICOLAE BOICO, jurnalist TVR MOLDOVA: „În zona satului Văleni, liniile de cale ferată au fost construite chiar pe malul abrupt şi nisipos al râului Prut. Din câte puteţi vedea, acestea au fost spălate, la propriu după ultimele alunecări de teren. Aşa că specialiştii care le vor reabilita, ar trebui să implemnteze tehnologii speciale din cauza reliefului destul de complicat din această zonă”.
Alunecările te teren au fost favorizate si de vibraţiilor produse de trenurile încărcate cu marfă. Bucăţi din malul abrupt, înalt de aproape zece metri, sunt gata să se despindă în orice clipă. În zonă sunt grădinile mai multor gospodării, iar oamenii sunt îngrijoraţi că, după reluarea curselor feroviare, li se va duce pământul de sub picioare.
ANDREI SPÎNU, ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Republica Moldova: „Ne pare rău că atunci când a fost construită această cale ferată, nu s-au făcut studiile necesare de geodezie, geologie,ca să se asigure că construcţia va fi una sustenabilă, ceea ce facem noi acum. Pentru că s-a dovedit că aceste lucrări tocmai de asta s-au întâmplat”.
OLEG TOFILAT, director CFM: „Proiectantul se ocupă de fazele de proiect tehnic. Prima fază va fi amenajarea şantierului şi a căilor de acces, a doua fază va fi proiectul tehnic, consolidarea terasamentului, a treia fază va fi proiectul tehnic instalarea liniilor feroviare. Dacă ne va fi favorabil timpul, către luna martie avem şanse să reluăm circulaţia”.
Acum, pentru comertul cu porturile Giurgiuleşti şi Reni se foloseste transportul rutier. Trenurile încărcate cu cereale ocolesc, prin Ucraina, ar asta implică cheltuieli şi riscuri suplimentare.
VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Republica Moldova: „Astăzi se face o roată foarte mare, se trece pe teritoriul Ucrainei şi asta este şi periculos şi pentru agricultorii din Moldova pentru că pe teritoriul Ucrainei pot să cadă şi bombe”.
Pentru reabilitarea porţiunii de 350 de metri de cale ferată din zona satelor Colibaş - Văleni, Guvernul a alocat 60 de milioane de lei prin intermediul Comisiei pentru Situaţii Excepţionale. Tronsonul feroviar Cahul-Giurgiuleşti a fost construit în perioada 2007-2009 dar proiectul nu fost dus corect până la capăt și apar deseori probleme.