Actualitate

„Hai acasă de Crăciun”: Peste 40 de concerte și spectacole vor fi organizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă în localitățile din republica, dar și în diaspora

post-img
imagine simbol

Peste 40 de concerte și spectacole vor fi organizate în localitățile din R. Moldova, dar și în diaspora, în cadrul celei de-a doua ediții a campaniei „Hai acasă de Crăciun”. Activitățile culturale vor începe joi, 19 decembrie, și se vor încheia pe 16 ianuarie 2025.

În  total, 11 ansambluri și formații de muzică și dans, printre care „Fluieraș”, „Mugurel”, „Folclor”, „Noroc”, „Concertino”, „Joc”, „Millenium”, „Enigma Romilor”, dar și Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, Centrul de Cultură și Artă „Ginta Latină” și artiști independenți vor merge să evolueze pe scenele caselor de cultură din 43 de localități din toate raioanele republicii. 

Teatrul Republican de Păpuși „Licurici” și Teatrul Republican „Luceafărul” vor duce „Magia Crăciunului” în casele de cultură din 7 sate și orașe din țară. 

Totodată, cetățenii din diaspora care nu reușesc să vină acasă se vor putea bucura de sărbătorile de iarnă alături de actorii Teatrului „Ion Creangă” la Berlin și Frankfurt, în perioada 19 - 22 decembrie. 

Turneul „Povești de Crăciun” are în program basmul „Mama este soarele”, comedia muzicală „Soacra cu trei nurori”, jocuri captivante pentru cei mici și un spectacol autentic cu datini și tradiții la cumpăna dintre ani. 

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter