Cultură

Irina Gotișan-Sotnic debutează în proză: Pe 23 ianuarie, jurnalista lansează cartea „Interviul”

Iulian Ciocan, Irina Gotișan-Sotnic, invitați ai emisiunii Telematinal de la TVR Moldova

Pe 23 ianuarie, jurnalista Irina Gotișan-Sotnic va lansa volumul său de debut în proză „Interviul”. Cartea este descrisă ca un amestec de ambiție, imaginație și confesiune literară. Evenimentul de lansare va fi moderat de scriitorul și editorul Iulian Ciocan.

Cartea promite să captiveze publicul printr-o structură narativă complexă și un final neașteptat. Deși ideea volumului a pornit în urmă cu șase ani, autoarea a relatat că abia recent, în cadrul unei pauze de reflecție în carieră, a decis să finalizeze și să publice textul.

„Pentru cei care mă cunosc știu că eu de mult încerc să fac ceva în acest sens. Doar că nu decisesem să fac acest pas pentru că mi se prea că fie nu am suficient timp, fie nu sunt pregătită pentru a prezenta un text care să fie pe de o parte interesant, iar pe de altă parte să prezinte o anumită valoare literară. După ce mi-am încheiat un punct în cariera mea, am luat o pauză ca să reflectez și iată, în această pauză, am început să rescriu acest text. Eu aveam ciorna de mai multă vreme, de vreo șase ani. Mi se părea că fie nu am suficient timp, fie că nu sunt pregătită pentru a prezenta un text cu o anumită valoare literară”, a spus Irina Gotișan-Sotnic

„Irina este al doilea jurnalist care debutează cu o carte în proză, după Alexandru Popescu, pe ambii i-am întâlnit la Europa Liberă. Ambii au adus un roman de debut foarte bun. Este un roman de dragoste tulburător, nu siropos, patetic, foarte bine scris. Este un roman pe care îl citești dintr-o răsuflare - are suspans, mister”, a spus scriitorul Iulian Ciocan.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter