Cultură

Muzeul de Istorie şi Etnografie din Soroca va fi renovat în cadrul unui proiect de valorificare a patrimoniului istorico-cultural

post-img
Muzeul de Istorie şi Etnografie din Soroca
Sursa foto: blogspot.com

Muzeul de Istorie şi Etnografie din Soroca va fi renovat în cadrul unui proiect de valorificare a patrimoniului istorico-cultural. Cele aproape opt milioane de lei, care vor fi oferite în acest scop, provin din bugetul de stat.

Lucrările de renovare a Muzeului de Istorie și Etnografie din Soroca se desfăşoară în cadrul proiectului  "Valorificarea Patrimoniului istorico-cultural al Regiunii de Dezvoltare Nord". 

Un accent aparte va fi pus pe restaurarea unui bloc vechi al muzeului, numit şi Casa Avocatului Ghentler, construit în perioada interbelică. Cele două clădiri ale muzeului vor fi unite printr-o galerie de sticlă.

VICTOR BUTNARU director interimar, Muzeul de Istorie și Etnografie, Soroca: „Clădirea este un monument care este ocrotit de stat, este o clădire cu o imagine deosebită. Avem nu mai puţin de 40 de mii de exponate. Vom avea un spaţiu în plus pentru ca să facem expoziţii.”

Muzeul din Soroca este primul din şirul altor instituţii de cultură din Republica Moldova, care va fi renovat în cadrul proiectului.

GRIGORE BUCĂTARU şef, Direcţia Cultură, Soroca: „Păstrând arhitectura muzeului, vom începe de la acoperişul clădirii, se vor schimba învelitoarele”

Costul lucrărilor este de peste şapte milioane de lei, iar Consiliul Raional Soroca va acoperi zece la sută din această sumă.

GRIGORE BUCĂTARU şef, Direcţia Cultură, Soroca: „În cadrul proiectului, clădirea va fi dotată cu mobilier nou, adică vitrine moderne pentru expoziţii care să corespundă cerinţelor.”

Proiectul urmează să fie realizat într-un an.  

VICTOR BUTNARU director interimar, Muzeul de Istorie și Etnografie, Soroca: „Peste 12 luni, sper, să avem o expoziţie originală care să ne reprezinte pe noi şi să rămână în memoria oaspeţilor şi să atrag vizitatori.”

Lucrările sunt finanţate de Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală şi Agenția de Dezvoltare Regională.

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter