Circa 60 de elevi din întreaga țară își prezintă proiectele în cadrul Olimpiadei Republicane la Ecologie. Competiția se desfășoară în perioada 21 - 23 februarie 2025, la Mediacor.
Prezentă la festivitatea de deschidere, Valentina Olaru, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației și Cercetării, a felicitat elevii pentru faptul că au ajuns la etapa republicană, menționând că această competiție este atât o sursă de inspirație în căutarea soluțiilor inovatoare, cât și un angajament față de mediu și protejarea lui.
Olimpiada Republicană la Ecologie este organizată de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerului Educației şi Cercetării și se înscrie în lista celor 23 de olimpiade și concursuri republicane care au loc în perioada 14 februarie – 18 mai 2025.
La competiție pot participa elevi din instituțiile de învățământ general care, având ca îndrumător un cadru didactic sau un cercetător științific, au elaborat un proiect (o invenție sau o cercetare) care poate susține rezolvarea unei/unor probleme ecologice. Elevii pot prezenta la concurs atât proiecte individuale, cât și proiecte elaborate în echipă.
La ediția din acest an participă 33 de echipe, coordonate de 32 de profesori. Echipele au fost delegate de către organele locale de specialitate în domeniul învățământului, conform Regulamentului privind concursurile și olimpiadele școlare urmare a etapei raionale/municipale a Olimpiadei.
Evaluarea proiectelor de către Comisia de Jurizare este realizată pe parcursul zilei de sâmbătă, iar festivitatea de premiere va avea loc duminică, 23 februarie, ora 09:00, la Mediacor, Universitatea de Stat din Moldova.